Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Corul Național de Cameră "Madrigal" - concert pe scena Sălii Reduta din Brașov

Publicat: vineri, 13 Decembrie 2013 , ora 14.52
Pe scena Sălii Reduta din Brașov va urca astăzi, 13 decembrie 2013, Corul Național de Cameră Madrigal. Ansamblul va susține, începând cu ora 19,00, un concert extraordinar de Crăciun. Bucuria Nașterii Domnului va fi sărbătorită printr-un program de colinde dirijat de Voicu Popescu. Ansamblul a primit de-a lungul timpului numeroase premii și distincții care au culminat cu titlul de 'Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO', în 1992 dar și cu Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Ofițer, din partea Președintelui României, Traian Băsescu, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni desfășurată în data de 27 noiembrie acest an.