Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Conferință de muzicologie la Iași

Publicat: sâmbătă, 6 Iulie 2013 , ora 11.33

   În perioada 4-7 iulie 2013 la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași are loc Conferința Internațională de Muzicologie cu tema România muzicală și culturile învecinate: tradiții, influențe, identități, cea de-a cincea din seria celor organizate de Asociația Regională pentru Studii Muzicale în Balcani din cadrul Societății Internaționale de Muzicologie. Scopul conferinței este acela de a reuni muzicologi și etnomuzicologi români și străini, cercetători și studenți cu preocupări în domeniul muzicii vechi românești, din regiunea balcanică și est-europeană pentru a dezbate subiecte de istoriografie muzicală, tradiții bizantine, folclorice dar și creații culte moderne sau contemporane. Cele 4 categorii tematice discutate sunt: Muzica liturgică bizantină și de tradiție bizantină, Etnomuzicologia, Creația muzicală românească și Creația cultă din Balcani și din Europa de Est.