Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert de muzică sacră - în Biserica Fortificată din Hărman

Publicat: sâmbătă, 6 Iulie 2013 , ora 11.32

  Continuă festivalul Musica Barcensis 2013. Astăzi, 6 iulie 2013, de la ora 18:00, Biserica Evanghelică Fortificată din Hărman va găzdui concertul susținut de Corul Bisericii. Dirijați de Diana Bâldea, membrii ansamblului vor prezenta publicului lucrări sacre pentru diferite perioade ale anului bisericesc. În cea de-a doua parte a serii organistul brașovean Steffen Schlandt va interpreta câteva lucrări la instrumentul istoric din anul 1795. Următorul concert din cadrul festivalului Musica Barcensis 2013 va avea loc în data de 13 iulie, la Biserica Evanghelică din Râșnov.