Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Festivalul SoNoRo isi inchide astazi portile

Publicat: duminică, 25 Noiembrie 2012 , ora 11.23

Astăzi se încheie, la Cluj-Napoca, cea de-a 7-a ediție a Festivalului SoNoRo - ce a început în data de 9 noiembrie. În Turnul Croitorilor din orașul transilvănean, violoniștii Andrej Bielow, Alexander Sitkovetsky, violistul Răzvan Popovici, violoncelista Monika Leskovar și clarinetistul Reto Bieri vor interpreta, începând cu ora 11,00, Cvintetul cu clarinet în La major, KV 581 de Wolfgang Amadeus Mozart. Intrarea publicului este liberă. Iar seara, de la ora 20,00, în Clubul "Diesel" din Cluj-Napoca va avea loc un jam-session intitulat "Love unlimited" - sintagmă care a reprezentat și tema ediției din acest an a festivalului - prilej cu care celor cinci muzicieni menționați li se va alătura și pianista Diana Ketler. Vor putea fi ascultate opusuri selectate din creația compozitorilor Josef Suk, Johannes Brahms și Robert Schumann.