ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul National Vioara lui Enescu la sate continua

Bookmark and Share
Publicat: joi, 25 Octombrie 2012 , ora 0.37

Turneul Național "Vioara lui Enescu la sate", început în urmă cu trei zile, pe 22 octombrie, de violonistul Gabriel Croitoru, poposește în satul Latinu din comuna Măxineni, județul Brăila. Ideea acestui turneu este inspirată de călătoriile pe care George Enescu le-a întreprins în timpul războiului cu vioara sa Guarneri datând din 1730 - instrument pus la dispoziția lui Gabriel Croitoru de către Muzeul Național "George Enescu" din București. Invitat în cadrul turneului - al cărui program cuprinde partituri semnate Camille Saint-Saens, Jules Massenet, Dmitri Șostakovici și Fritz Kreisler - este pianistul Horia Mihail. Gabriel Croitoru și Horia Mihail vor putea fi ascultați astăzi de la ora 16,00 la Căminul cultural din satul Latinu, județul Brăila. Turneul "Vioara lui Enescu la sate" se va încheia în data de 1 noiembrie, de Ziua Radioului, printr-un recital ce va avea loc la Sala Radio din Capitală.