Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Final și pentru ediția a II-a a Atelierului-concurs Cella Delavrancea

Publicat: duminică, 2 Septembrie 2012 , ora 6.17
Se încheie și Atelierul-concurs de critică muzicală Cella Delavrancea, organizat din 29 august la Râmnicu Vâlcea de Asociația Culturală Irina Șațchi în parteneriat cu Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul". Manifestarea a propus cursuri de critică muzicală, analiză comparativă și interdisciplinară și un masterclass de canto. Profesori au fost Lavinia Coman, Nicolae Coman și Georgeta Stoleriu de la Universitatea Națională de Muzică din București, alături de pictorul Gheorghe Dican. Astăzi, la ora 18,30, la Biblioteca "Antim Ivireanul" are loc un concert susținut de studenții sopranei Georgeta Stoleriu, care încheie Atelierul-concurs de critică muzicală Cella Delavrancea, iar în 25 septembrie va avea loc festivitatea de premiere a lucrărilor înscrise în competiția vâlceană.