Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Paavo Järvi - autorul unui controversat proiect discografic

Publicat: luni, 18 Mai 2015 , ora 16.45

Dirijorul american de origine estoniană Paavo Järvi este autorul unui controversat proiect discografic ce s-a concretizat, săptămâna trecută, printr-o lansare înaintea celor 3 concerte pe care muzicianul le-a condus în fruntea Filarmonicii din Berlin, în 14, 15 și 16 mai 2015: este vorba despre un disc apărut sub egida Erato, reunind 3 cantate de Dmitri Șostakovici între care 2 cu caracter vădit pro-stalinist iar cea de-a treia - dimpotrivă, critic.

În 2011, concertul în care Järvi a prezentat aceste lucrări în Estonia a stârnit vii proteste, artistul fiind acuzat atunci deschis în presă de atitudine procomunistă, într-o țară dintre cele mai sensibile la acest subiect; el a fost chiar nevoit să apeleze la o gardă de corp.

"Ideea mea inițială a fost aceea că ar fi foarte interesant un proiect care să arate cele două dimensiuni ale compozitorului Șostakovici și realitatea marii sale personalități sub dictatură." - a comentat dirijorul pentru The Guardian. "Am reunit aceste 3 cantate pe același album, ceea ce nu s-a mai făcut vreodată. Prin aceste piese, muzica lui Șostakovici spune teribila poveste a acelui timp și cred că povestea este cu adevărat folositoare doar dacă e sinceră și nemodificată în concordanță cu modele sau tendințele politice ale timpului. Oamenii ar trebui să înfrunte această dimensiune incomodă a istoriei."

Cele 3 cantate, interpretate apelând la textul original, integral, sunt "Soarele strălucește deasupra patriei noastre" și "Cântecul pădurilor", compuse în anii 1940 și "Executarea lui Stepan Razin", din 1964, apreciată drept o lucrare critică la adresa regimului stalinist.

Un amplu interviu cu Paavo Järvi puteți asculta în arhiva emisiunii "Poveștile de succes ale muzicii" de pe site-ul nostru.

Ștefan Costache