Votează discul de muzică clasică al anului 2013

Aveti nevoie de Flash player 8 sau mai recent
pentru a asculta acest clip
|
Bach cu violonista Janine Jansen - Music box, 3 noiembrie 2013
Scor : 4.76 ( 17 voturi)
Începând din noiembrie, vom avea întâlnire cu discurile noi de două ori pe săptămână, pentru că ediţia de luni, ora 19, va putea fi reascultată şi duminica, de la ora 13.20.
Însă calitatea înregistrărilor pe care vi le propun în cadrul emisiunii Music box rămâne aceeaşi, ca şi faptul că numai aici aveţi acces la cele mai noi discuri apărute pe piaţă, unele dintre, posibil de ascultat chiar în avanpremiera sau concomitent cu lansarea lor internaţională.
Discul pe care vi-l propun astăzi a fost lansat chiar lunea aceasta, în 28 octombrie 2013: lucrări de Johann Sebastian Bach interpretate de violonista olandeză Janine Jansen alături de prietenii săi. Un disc despre care s-a spus că reprezintă un Bach pentru era digitală pe care o trăim: referire în primul rând la calitatea tehnică excepţională a înregistrărilor, dar şi la faptul că special pentru itunes, a fost realizat o versiune masterizată de MP3 care sună la fel de bine ca originalul înregistrat în studio. De altfel, trebuie reamintit că Janine Jansen este o adevărată vedetă a muzicii clasice pe itunes. Discul ei cu anotimpurile de Vivaldi este în topul vânzărilor de muzică clasică pe itunes şi în prezent, ceea ce a determinat casa de discuri cu care Janine Jansen colaborează, Decca, să gândească de la început proiecte speciale pentru itunes.
Eu am ascultat cu deosebit interes discul propus astăzi, nu neapărat pentru că a fost prezentat drept Bach pentru era digitală, ci pentru că sunt, recunosc, o admiratoare a violonistei Janine Jansen, care la 35 ani se poate lăuda cu nişte realizări pe care alţii nu le au nici măcar până la finalul carierei lor.
O admir pentru că reuşeşte să cânte orice repertoriu cu o nuanţă personală, indiferent cât de veche sau cunoscută ar fi partitura abordată: Bach este pentru ea un prilej de expunere a unui tip de discurs pe care-l găsim rar: nu este nici o reconstrucţie, nici o reinterpretare - în sensul că Jansen nu cântă nici ca o violonistă specializată în muzică barocă, însă nici ca un violonist care abordează Bach prin prisma universalităţii sale. La Janine Jansen auzim o versiune extrem de proaspătă şi de vie a muzicii bachiene, cu mici licenţe şi fiorituri într-un autentic stil rapsodic baroc. Sau un dialog emoţionant cu partenerii săi, aşa cum se întâmplă în Concertul în do minor pentru vioară, oboi şi orchestră de Bach. Solişti: Janine Jansen şi Ramon Ortega Quero, dublu laureat la premiile Echo.
Alături de acest concert şi cele două concerte bachiene pentru vioară şi orchestră, discul include şi două lucrări camerale bachiene, interpretate de Janine Jansen în compania tatălui ei, clavecinistul Jan Jansen: Sonatele nr.3 şi 4.