Flautistul Manuel Granatiero și-a lansat primul album ca solist, după ce în prealabil a devenit cunoscut în perimetrul muzical ca membru al ansamblului Gli Incogniti condus de Amandine Beyer și ca unul dintre membrii fondatori ai Accademiei Ottoboni, un ansamblu specializat în muzica veche și cea clasică, înființat în anul 2004 . "Light and darkness" este titlul acestui material inspirat de un citat din Goethe care apare ca motto în prezentarea albumului. Dar cum descrie Manuel Granatiero această nouă experiență ? "A cânta și a asculta muzica lui Emanuel Bach înseamnă pentru mine a deschide o fereastră către o lume nouă, o lume în care coexistă contrariile, în același timp apropiată și îndepărtată. Alternanța, dacă nu coexistența luminii și a întunericului este aspectul care m-a fascinat cel mai mult în paginile înregistrate aici. În spatele unei structuri formale clare și raționale, apare continuu semnul unei schimbari apropiate, cu elementele sale intime, interioare și iraționale menite să spulbere lumea veche. Privind în locurile ascunse ale sufletului uman , el are o viziune a ceea ce va fi muzica dincolo de Secolul Luminilor".

Cu alte cuvinte Carl Philipp Emmanuel Bach, cel de-al doilea fiu al Cantorului de la Leipzig este prezentat ca un deschizător de drumuri, nu doar în sfera repertoriului pentru klavier, ci și a celui pentru flaut, instrumentul favorit al regelui Frederic cel Mare, în slujba căruia Carl Philipp Emmanuel Bach a fost timp de 30 de ani. O primă Sonată în la minor pentru flaut și bas continuu a fost compusă pentru rege la Berlin în 1740, cu trăsături tipice pentru noul stil galant, de o mare expresivitate și anvergură tehnică, "un compliment la adresa talentului regelui în calitatea sa de flautist", scrie istoricul american Steven Zorn, cel care a și editat aceste sonate - un compliment peste timp și la adresa interpreților - flautistul Manuel Granatiero, acompaniat de Marco Ceccato la violoncel și Yu Yashima - clavecin, membri ai Accademiei Ottoboni.

Se poate face o comparație între această sonată de maturitate, tipică pentru "Stilul Sentimental", și o alta, atribuită mult timp lui Johann Sebastian Bach, încă tributară discursului baroc. Ar fi datată în jurul anilor 1730, din perioada Leipzig - este una dintre primele sonate pentru flaut și clavecin obliggato, compuse de Carl Philipp Emmanuel Bach, posibil sub supravegherea tatălui său. Interesant este profilul acestui album în care sunt selecționate sonate compuse de autorul german pe parcursul întregii sale vieți, oferind o radiografie a evoluției stilului său.

Mă opresc și la o altă partitură - Trio-Sonata în Re major care ca și Sonata pentru flaut solo datează din 1747. Însă peste ani, odată ajuns la Hamburg ca urmaș al lui Telemann în postul de kapellmeister, Carl Philipp Emmanuel Bach adapta această sonată în versiunea flaut - clavecin obbligato, modernizând după ultimele tendințe, materialul sonor al partiturii. Parcursul este astfel complet în ceea ce privește cariera autorului german.

Ca notă generală, flautistul Manuel Granatiero împreună cu colegii săi din Accademia Otoboni imprimă acestei muzici o calitate expresivă deosebită, exprimând trăsăturile Stilului Sentimental ("Empfindsamer Stil"), dincolo de amprenta tehnică impecabilă și însușirea stilistică de o acuratețe proverbială. Poate că nu aș fi atribuit ca motto opoziția lumină - întuneric pentru acest grupaj de sonate, care exprimă doar grade diferite ale luminii, variații și intensități, la nivel meditativ sau euforic. Rămâne însă o pagină esențială din istoria muzicii europene pe care ne-o însușim cu o deosebită plăcere.