Un disc nominalizat la premiile Grammy: două simfonii de Florence Price, înregistrate de Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de Yannick Nezet Seguin. Albumul s-a lansat pe 14 ianuarie 2022 sub sigla casei Deutsche Grammophon. Versiunea exclusiv digitală a apărut pe piață din 24 septembrie 2021. 

Florence Price este o compozitoare afro-americană care a trăit între anii 1887 și 1953; de fapt, este prima compozitoare afro-americană ale cărei lucrări au fost cântate de o orchestră importantă americană. A scris peste 300 lucrări, dintre care 4 simfonii și 4 concerte; pe disc figurează Simfoniile I și a III-a, compuse pe parcursul deceniului 4 al secolului XX. 

În 1932, Florence Price și-a înscris prima simfonie, compusă începând cu 1931, în cadrul concursului Rodman Wanamaker - și a și câștigat premiul I, în valoare de 500 dolari. Dar mai mult decât atât, Price a ajuns să fie cunoscută la nivel național, iar dirijorul de atunci al Orchestrei Simfonice din Chicago, Frederick Stock, a reținut lucrarea, pe care a și interpretat-o în premieră la Chicago în 1933. 

Anii au trecut și după succesul premierei, prima simfonie de Florence Price a căzut treptat în uitare, până aproape în prezent. În 2019, Fort Smith Symphony Orchestra a înregistrat-o pentru prima dată în epoca modernă pentru casa Naxos, iar acum, avem această superbă înregistrare a Orchestrei Simfonice din Philadelphia, condusă de Yannick Nezet Seguin, realizată în mai 2021. 

Nu cred că în artă funcționează departajarea în funcție de culoarea pielii sau de sex - mai precis, discriminarea pozitivă pe aceste criterii. În artă, în muzică în particular, avem măsura valorii artistice, singura care poate oferi o imagine realistă. Între 2019 și 2021, au apărut nu mai puțin de 24 discuri cu muzica lui Florence Price - iar în anii anteriori, cel mult 1. Sigur, este un efect al unei politici de aducere în față a unor categorii discriminate în trecut în cultura americană - negrii și femeile, iar Florence Price era exponenta perfectă a acestei categorii. Însă, aș adăuga, muzica ei chiar merită să fie cântată: un idiom de factură romantică, melodică ce înglobează și cântările negro-spirituals, orchestrații interesant realizate - într-un cuvânt, profesionalism care transcende și culoarea pielii și genul autoarei. 

În Simfonia a III-a, compusă între 1938 și 1940, Florence Price sondează în melodica negro-spirituals, însă nu în aceeași măsură ca în Simfonia I. Întâlnim din nou o mișcare intitulată Juba Dance, în partea a III-a, dar și sonorități care nu mai amintesc de Dvorak, ca în Simfonia I, ci de Șostakovici. O evoluție în limbajul lui Florence Price, care rămâne cunoscută drept simfonistă în muzica secolului XX prin aceste 2 simfonii, prima și a treia. A doua s-a pierdut, iar a patra a fost considerată pierdută până în 2009, când partitura a fost descoperită în fosta casă de vacanță a compozitoarei, alături de un adevărat tezaur de partituri, printre ele, și cele ale celor două concerte pentru vioară și orchestră. 

Dincolo de profesionalismul său intrinsec, Orchestra Simfonică din Philadelphia abordează simfoniile de pe acest disc cu o trăire specială: se simte, dacă vreți, buna dispoziție a artiștilor care trăiesc în lumea din care vine și această muzică.

În 31 ianuarie vom afla dacă acest CD va primi și un premiu Grammy, pe lângă deja onoranta nominalizare la premiul pentru cea mai bună interpretare orchestrală.