ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Discurile anului 2019

Arhiva edițiilor anterioare: 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Albumul 'Robert Schumann - Elisabeth Leonskaja' - CD Review, 11 aprilie 2020

Bookmark and Share

Legendă vie a pianului, Elisabeth Leonskaja a lansat în 11 ianuarie un dublu album Schumann. Am bucuria să vi-l prezint, este un eveniment care poate va elimina o bună parte din stress-ul și îngrijorarea care ne inundă de câtva timp, și ne va oferi ocazia de a intra într-o altă dimensiune - cea a muzicii de cea mai înaltă calitate, filtrată prin experiența și viziunea unei artiste ce a marcat pianistica secolului XX și nu numai. De curând ICMA - International Classic Music Awards (fosta MIDEM Classical Awards) i-a oferit premiul pentru întreaga sa carieră, care continuă prin lansarea acestui magistral album Robert Schumann sub sigla EaSonus din Berlin - album ce cuprinde Variațiuni și Sonate pentru pian. Într-o discografie uriașă, în care numele lui Schubert apare cel mai des, alături de Brahms, Chopin, Șostakovici, Liszt și Beethoven, acest album Schumann se impune ca necesitate absolut imperioasă. Și este minunat să descoperim maniera în care Elisabeth Leonskaja reinterpretează acest discurs eminamente romantic, urmărind cu o inteligență aparte cum Schumann își încredința confidențele pianului potrivit spiritului epocii sale, influențat de lecturi, prezentându-și dubla personalitate - pe Eusebius și Florestan, adesea incluzând criptograme în muzica sa și toate frământările care i-au marcat viața.

Albumul începe cu Variațiunile Abegg op.1 în Fa major incluse în sumarul nostrum, continuă cu Papillons op.2 și cu alte variațiuni inedite. Interesant este în acest prim album al colecției, modul în care artista formată în marea școală rusă de interpretare, prezintă Studiile simfonice op.13 de Schumann, una dintre cele mai importante lucrări din repertoriul pianistic. Ea propune inițial prima versiune Tema - Andante cu cele cinci variațiuni, schițe descoperite de Clara Schumann printre documentele soțului său, după moartea acestuia, pe care el le-ar fi dorit adăugate ca apendice la ediția deja publicată, ea însă nefiind de acord. Doar la insistențele prietenilor - printre ei îl amintesc și pe Brahms, aceste schițe au fost în cele din urmă publicate într-un volum suplimentar al lucrărilor complete apărut în 1893.

Ce înțelegem din opțiunea pianistei Elisabeth Leonskaja, de a include și aceste schițe, alături de lucrarea consacrată ? Ea ne prezintă fundamentele procesului creator care a condus la apariția acestui op.13 - "un fragment al ideii vizionare, acompaniindu-l pe Schumann în căutarea unei metode de compoziție care servește ca pregătire pentru piesele care vor avea această focalizare cu tentă simfonică din versiunea finală". L-am citat pe muzicologul Hans Joachim Köhler. Au fost compuse între anii 1834 - 1835 și au văzut lumina tiparului la insistențe lui Johannes Brahms, 60 de ani mai târziu, el fiind și primul care le-a prezentat în concert. Aceste Variațiuni sunt laboratorul de creație pentru opusul pe care îl cunoaștem sub același titlu, Studii simfonice op.13, în care aceeași Temă - Andante este urmată de 12 Studii - un regal pianistic în viziunea Elisabethei Leonskaya, care oferă aici măsura unei experiențe de o viață, acel dar al interpretării care descoperă sensuri ascunse, filtrează, rafinează și transmite emoție autentică, cu o susținere interioară exemplară. Sunt pasaje în care combustia este la cote maxime, sunt alte momente în care suntem copleșiți de poezia și subtilitatea expresiei muzicale.

Reținem și o idee pe care Elisabeth Leonskaja o dezvăluie într-un interviu. Ea nu este impresionată atât de mult de aplauze în concert, cât de liniștea pe care o percepe în sală în momentul în care cântă, de gradul de concentrare al publicului, pentru ea un barometru al calității propriei interpretări. Sunt convinsă că, în intimitatea caselor dumneavoastră veți atinge acel grad de concentrare maximă generat de o versiune de referință a Studiilor simfonice op.13, editată de Robert Schumann însuși și publicată de Schuberth and Co. la Hamburg în 1852.

În cel de-al compact-disc al colecției apar primele două sonate pentru pian ale creatorului german. Prima a fost compusă în aceeași perioadă cu Tema și cele 5 Variațiuni op.13, între 1833 - 1835, inițial sub forma unui fandango. La fel dedicată Clarei Wieck de către Eusebius și Florestan, cele două alter-ego-uri ale compozitorului - potrivit criticului Eric F. Jensen, "cea mai stranie și mai puțin convențională dintre Sonatele sale". Admirăm din nou sunetul atât de frumos articulat al pianistei Elisabeth Leonskaja, ce degajă căldură, consistență, patos, cuprinzând un întreg univers al unui mare romantic al culturii europene.

"Elisabeth Leonskaja, unul dintre rarii muzicieni care par să se ridice deasupra timpul lor, îl transcend" - scrie un critic pe site-ul ICMA, "o interpretă pentru toate vârstele, și una dintre ultimele provenite din marea scoală rusă (care a dat lumii nume ca Sviatoslav Richter sau Emil Ghilels). O artistă imensă a cărei smerenie dată de superioritatea intelectuală pe care o are față de muzică i-a adus o reputație universală. "

 O admirăm și în Sonata nr.2 op.22 în sol minor de același compozitor, opus regăsit în repertoriul unor mari interpreți - Lazar Berman, Martha Argerich, sau mai recent Jon Nakamatsu, primul american are a câștigat concursul Van Cliburn, fiecare venind cu propriul temperament, propria viziune. Este o partitură de o mare complexitate, tematic și structural, implicând momente de mare bravură, dar și de o rafinată poezie. Elisabeth Leonskaja pune accentul în această nouă înregistrare pe cea de-a doua fațetă a sonatei, cea meditativă, chiar din prima parte pe care o abordează într-un tempo mult mai așezat față de versiunile deja menționate. Ca și când în această dilatare a timpului, ea descoperă cu calm și înțelepciune, fiecare gând interior al autorului. Ea își spune povestea calm, detașat, melancolic, nu-și propune să epateze, nu are de ce, pentru că se bucură de roadele unei cariere legendare.

Marina Nedelcu