Urmează: 14.55
Promo
Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 14.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2019

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Johann Sebastian Bach - albumul 'Stay, ye angels' - CD Review, 15 iunie, 2019

Muzica lui Johann Sebastian Bach, subiect de eternă mirare, admirație, adulație, studiu și reflecție. Astfel încât nu miră apariția unor albume noi care pun în valoare această uriașă moștenire a erei baroce. Vă semnalez ca atare un material lansat în luna mai sub sigla Accentus Music. Cuprinde patru Cantate în interpretarea Corului și Orchestrei Gaechinger Cantorey, ansambluri afiliate Academiei Internaționale Bach din Stuttgart. Instituția a fost înființată în 1981 de Helmuth Rilling, celui care i se datorează și apariția în 1954 a Gächinger Kantorei , un cor mixt cunoscut la nivel internațional cu a sa focalizare asupra repertoriului de factură sacră. Vorbim, cu alte cuvinte despre exemplara tradiție muzicală a Germaniei.

Ansamblul este preluat din 2013 de Hans-Christoph Rademann, urmașul lui Helmuth Rilling, care trei ani mai târziu, sub auspiciile Musikfest aduce un nou suflu printr-un nou cor și o nouă orchestră barocă reunite tot sub titulatura Gaechinger Cantorey. Dincolo de concertele și aparițiile în festivaluri de profil, se are în vedere și o producție discografică sub aceste auspicii ale Academiei Bach și mai mult decât atât dezvoltarea unui nou stil de interpretare a muzicii lui Bach - stilul Stuttgart ca amprentă a cercetărilor și studiilor efectate în cadrul acestei Academii. Albumul "Stay, ye angels" este rezultatul acestui demers, nu este primul, ci se alătură unui alt album cu Cantate apărut în 2017, și Oratoriului de Crăciun.

Patru Cantate impecabil interpretate, sunt incluse în acest album, începând cu "Es erhub sich ein Streit" BWV 19. Această primă cantată dedicată Arhanghelului Mihail descris în lupta sa cu Lucifer este monumentală ca orchestrație, apar trompete, timpani și orga, Bach păstrează ca debut și final, coruri de o mare amploare ce sugerează victoria finală a Arhanghelului, de reținut fiind și aria tenorului Benedikt Kristjansson - "Bleibt, ihr engel", cea care a inspirat titlul acestui album.

Trebuie să semnalez orga cu totul specială - a fost construită după modelul Zacharias Hildebrandt de la biserica Sf. Wenzel din Naumburg, instrumentul la care Bach ar fi cîntat, de aceea se consideră că sonoritatea ei se apropie foarte mult de cea a epocii lui Bach…orgă primind rol de solist în Sinfonia cu care debutează Cantata "Gott soll allein mein herze haben" catalog 169 pentru voce de alto și ansamblu orchestral. Cu totul remarcabilă vocea mezzo-sopranei Anke Vondung, care se împletește într-o simbioză organică cu sonoritatea orgii și reușește să transmită un mesaj împăciutor.

"Pacea fie asupra voastră" BWV 158 este titlul următoarei Cantate de Johann Sebastian Bach incluse în albumul "Stay, ye Angels", o remarcabilă apariție discografică sub auspiciile Academiei Internaționale Bach din Stuttgart. De o mare diversitate structurală sunt cantatele alese de dirijorul Hans-Christoph Rademann - în acest caz, lucrarea debutând cu un recitativ pentru bas, urmat de o arie, un choral, din nou recitativ, arioso și choral, cu un accent pus asupra solistului. Nu este momentul să analizăm acum valoarea textului muzical, doar interpretarea de o mare coerență, subtilitate, sensibilitate, căutând adevărul dincolo de grafia partiturii. Sunt linii frumos arcuite, într-un contrapunct descifrat în esența sa, vocea basului Peter Harvey, integrându-se atât de frumos în ansamblu - "Der Freide sei mit dir "!

Finalul este apoteotic, de-altfel se observă modul în care a fost alcătuit acest album, două cantate cu caracter beligerant, de o mare amplitudine dedicate Arhanghelului Mihail și victoriei sale împotriva răului, delimitează alte două cantate cu un solist, camerale ca profil, având un mesaj de pace. Deci la final un cântec de biruință - "Man singet mit Freuden vom Sieg", BWV 149, interpretat în primă audiție în 1729 la sărbătoarea Arhanghelului Mihail. Din nou apar în décor trompetele, orga și întreaga galerie de soliști, soprana Lenneke Ruiten, mezzo-soprana Anke Vondung, tenorul Benedikt Kristjansson și basul Peter Harvey, de asemenea organistul David Franke, alături de ansamblul Academiei Bach din Stuttgart care are ambiția de a contura prin albumele lansate, un stil Stuttgart distinct de interpretare, sobru, de o mare claritate a planurilor, în frazări ample cu un legato organic, în egală măsură radiind întreaga frumusețe a muzicii lui Bach.


Marina Nedelcu