Special am ales pentru o ultimă ediție din seria Integralei Simfoniilor de Ludwig van Beethoven, în noua versiune a Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln, dirijată de Jukka-Pekka Saraste, trei simfonii esențiale - prima, ca mărturie a unei extraordinare competențe (Beethoven avea 29 de ani când a compus-o), a V-a "a Destinului", și a IX-a, copleșitoarea și temerara sa declarație finală reunind pentru prima dată într-o simfonie, voci și orchestră.

Simfonia I - tributară predecesorilor ca stil, lui Haydn și Mozart, dar având și amprenta proprie, și este suficient să amintesc doar contrastele dinamice puternice. Beethoven clasicul - în perioada sa primă de creație, afirmându-și deja cu distincție vocea, fapt pus în valoare și de ethosul propus de dirijorul finlandez. Nu percepem în cuprinsul acestei înregistrări nici o trăsătură ce ar aminti de Haydn sau Mozart. De la început profilul monumental, liniile de forță, dramatismul cu care îl identificăm pe creatorul de la Bonn sunt aduse în lumină. Orchestra germană își asumă acest tur de forță cu conștiința propriilor resurse, în sonorități bine echilibrate între compartimente, și o remarcabilă omogenitate la nivelul instrumentelor de coarde. Acum spre finalul acestei integrale, remarcăm viziunea de ansamblu coerentă, fără a exclude atenția acordată detaliului, și această abordare densă, care privește de la început spre orizontul de forță al secolului al XIX-lea, calități pentru care Jukka-Pekka Saraste primește toate aprecierile.

Pentru cei mai mulți mulți dintre comentatori, dar și public, cea mai cunoscută, cea mai comentată, și dintre cele mai des înregistrate este Simfonia a V-a "a Destinului". Se păstrează versiuni memorabile, de la Erich și Carlos Kleiber, Wilhelm Furtwängler (diferit de la o înregistrare la alta), Willem Mengelberg, Herbert von Karajan, Christian Thielemann, Claudio Abbado - pentru timpurile noastre impecabil ca realizare la nivel de concepție și expresivitate sau Sir Simon Rattle, absolut scânteietor și de o inteligență cuceritoare, ambii la pupitrul Filarmonicii din Berlin. Greu de comparat, de ales, aici factorul subiectiv este aproape la fel de puternic ca cel obținut din analize minuțioase.

Jukka-Pekka Saraste, hrănit parcă la școala lui Wilhelm Furtwängler, face prin această Simfonie a V-a afirmații muzicale impresionante. Tensiunea pe care o obține, susținerea interioară ating cote maxime în partea I, pentru ca totul să se dizolve într-un extrem de expresiv Andante con moto. Liniile largi de un legato intens și foarte nuanțat, contrastele dinamice puternice, aceeași senzație de monumental contrastând cu pasajele lirice conturează un tablou extrem de dinamic. Ascultătorului i se oferă deopotrivă răgazul de a respira, într-un context în care, desigur, "destinul bate la ușă" pentru a-l cita pe Anton Schindler, secretarul lui Beethoven. Simfonia a V-a în do minor de Ludwig van Beethoven, mult mai nuanțată prin comparație cu celelalte Simfonii în viziunea lui Jukka-Pekka Saraste și a Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln.

Încununarea unei Integrale Beethoven este desigur Simfonia a IX-a în re minor cu profilul său monumental ce a lăsat urme adânci în civilizația europeană, și după cum afirmă Clemens Matuschek în prezentarea albumului, "a intimidat prin modelele compoziționale propuse, generații întregi de muzicieni". Monumentală este și abordarea dirijorului finlandez, implicând orchestra cu cei mai mulți instrumentiști corul și cei patru soliști. O energie euforică traversează întreaga simfonie, și chiar dirijorul reliefează abilitatea orchestrei de a crea linii de o mare anvergură, de a susține o respirație pe mari suprafețe, și de a contura sunetul german, cu nuanțele sale mai întunecate, mai profunde și în egală măsură maestuos.

Reținem și faptul că într-o perioadă anterioară dirijorul a parcurs acest repertoriu și potrivit stilului de interpretare istoric, fapt ce și-a pus amprenta asupra viziunii sale, de aici lipsa unui vibrato foarte intens la viori. Sigur se impune un comentariu și asupra părții a IV-a cu cor și soliști - care surprinde prin tempo-ul extrem de rapid, debordant ca energie, implicare și anvergură. "Oda bucuriei" cu adevărat reprezintă o culme a acestei integrale, își propune să copleșească și poate să redea în plan afectiv mesajul lui Beethoven: "toți cei cărora muzica mea se va fi făcut înțeleasă vor fi liberi de orice suferință, împovărătoare pentru toți ceilalți".

Va rămâne o experiență de neuitat cu siguranță, audiția Simfoniei a IX-a în re minor de Ludwig van Beethoven în versiunea Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln, a Corurilor Radiodifuziunilor din Köln și Hamburg, a sopranei Laura Aikin, mezzo-sopranei Ingeborg Danz, tenorului Maximilian Schmitt și a basului Tareq Nazmi, sub conducerea lui Jukka-Pekka Saraste, aflat acum la finalul contractului său. "A fost un timp în care cu adevărat am simțit că toate dorințele noastre s-au împlinit", declara dirijorul finlandez într-un interviu. Această Integrală înregistrată în lunile noiembrie 2017, februarie și martie 2018, lansată în peisajul discografic sub sigla Günter Hänssler în luna aprilie 2019, este desigur inclusă în proiectul Discurile anului 2019 la Radio România Muzical.