ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Discurile anului 2018

Arhiva edițiilor anterioare: 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Alexandru Tomescu și Angela Drăghicescu - albumul 'Balada': Music box, 25 iunie

Bookmark and Share

Balada - un album semnat de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Angela Drăghicescu, un disc lansat în timpul turneului Stradivarius 2018, care cuprinde piesele interpretate de cei doi muzicieni la recitalurile din acest turneu. Este un omagiu adus de Alexandru Tomescu și Angela Drăghicescu Centenarului Marii Unirii, și mai mult aș spune, ideii de românitate, în accepțiunea ei cea mai bună. Bineînțeles, un prilej de a admira încă o dată arta interpretativă a lui Alexandru Tomescu, dar și a partenerei sale de scenă, Angela Drăghicescu, cei doi oferindu-ne versiuni încărcate de sensibilitate, de un fior care nu te poate lăsa rece.

Discul include lucrări, evident, exclusiv lucrări din repertoriul românesc, unele opusuri celebre, altele mai puțin cunoscute publicului larg - este o panoramare cronologică și stilistică a componisticii românești, de la Ciprian Porumbescu, la George Enescu și Dumitru Capoianu. Printre ele, prima dată pe disc, Sonatina pentru vioară și pian de Dinu Lipatti. Dincolo de scopul principal declarat, acela de a deschide către un public cât mai larg universul muzicii românești, acest disc cred că este de admirat și pentru selecția efectivă a lucrărilor - iată, de exemplu, la Enescu avem această Horă a Unirei scrisă în preajma anului 1918, dar și transcripții pentru vioară și pian ale Legendei pentru trompetă și Aubade pentru trio de coarde.

Însă cea mai spectaculoasă rămâne Balada lui Ciprian Porumbescu, în aranjamentul semnat de Grigore Cudalbu pentru vioară, pian și cor de copii - versiune ce a răsunat și în cadrul turneului Stradivarius. Alexandru Tomescu și Angela Drăghicescu au înregistrat această versiune în studiourile Radio România, alături de Corul de copii Radio, condus de Voicu Popescu.

Interviu cu pianista Angela Drăghicescu

Angela Drăghicescu, un nume cunoscut acum în România, dar recent cunoscut în România, așa că am să te rog să te prezinți pur și simplu, pianista Angela Drăghicescu, româncă în Statele Unite ale Americii...

Evident, încep cu... mă numesc Angela Drăghicescu, născută în București. Am început studiile la Liceul "George Enescu", unde am avut minunata șansă să lucrez cu Ada Ulubeanu și Cristina Georgescu și, la vârsta de 19 ani, am obținut o bursă în Statele Unite, după un an de Conservator. Deci, de aceea am multe cunoștințe în comun, mai ales, cu Alexandru. Și am plecat în Statele Unite să lucrez cu Michael Gurt, un mare pianist și profesor. După aceea a fost un periplu neașteptat. Nu mi-am propus să plec în America; de fapt l-am și cunoscut pe Michael într-o vacanță... și am rămas pentru doctorat, unde am lucrat cu Anne Epperson, care a fost pianista lui Jascha Heifetz, și, deci, am avut ocazia să rămân. Și când m-am întors în România, m-am întors pentru Concursul Enescu, fiind cunoscută mai ales între colegi, dar după o absență de 15 ani.


Câți ani ai acum?

Am împlinit 37 de ani în aprilie.


Deci ai ajuns în America...

Am pășit în America pe 9 ianuarie 2002.


Iată, e deja aproape o viață în urmă!

Este, da. Mi se pare foarte greu de crezut că sunt 15 ani cel puțin.


Și, în prezent, ce faci acolo?

În prezent, sunt profesor universitar la Seattle Pacific University în Seattle. Am avut un an de zile un post de profesor asociat la University South Alabama; și deci am călătorit și în Statele Unite, având două posturi. Și, de asemenea, am început o fundație foarte frumoasă pentru promovarea compozițiilor de secol XIX ale femeilor compozitoare.


Și pianul ce loc are aici, între profesorat și organizare de evenimente?

Este cel mai important loc. Nu pot să nu observ faptul că sunt pe scenă săptămânal, deci este un lucru pe care-l caut în permanență... să cânt cât mai multă muzică. Consider că este datoria mea să promovez absolut orice... nu numai talente, dar mai ales compoziții și lucruri noi, proiecte inedite, lucruri care să rămână în sufletele oamenilor.


Dă-ne câteva exemple! Ce înseamnă aceste proiecte inedite?

De exemplu, acest proiect ar fi "Femeile compozitoare". Am cunoscut muzica lui Louise Farrenc, care era compozitoare de secol XIX - prima femeie care a fost acceptată ca profesor de pian la Conservatorul din Paris. Lucrările ei sunt absolut fabuloase. Și faptul că nu am auzit de această muzică în toată cariera mea, faptul că n-am auzit de ea și mi-este rușine într-un fel să recunosc, a fost un motiv foarte întemeiat. Și-atunci am făcut lucrul acesta, să cercetez amănunțit, să-mi dau seama că în secolul XIX în aspectul compozițional femeile erau descurajate să compună. Erau considerate poate ființe inferioare, nu se publicau. A fost o perioadă foarte dificilă pentru ele și am considerat că este datoria noastră să aducem în fața publicului lucrări care sunt cu totul și cu totul deosebite. În sufletele noastre nu ar trebui să existe prejudecată în ceea ce privește cine a scris. Și, deci, asta a fost pentru mine o descoperire. Nu a venit dintr-un impuls numai feminist, ci talent care nu a fost descoperit. Asta a fost un lucru. După aceea, am lucrat cu compozitori contemporani foarte renumiți - William Bolcom, Jennifer Higdon și Dan Welcher. Aș vrea să menționez că acul acesta în octombrie University of Texas, Austin, unde am făcut doctoratul, a comandat primul ciclu de lieduri pe versuri de Eminescu.


Foarte interesant! Cui?

De fapt, eu am fost în spatele acestei idei, aducându-i lui Dan Welcher poezia lui Eminescu în față și i-am spus "Te rog, uită-te, să-mi spui ce părere ai." Teza mea de doctorat a fost publicată, fiind primul manual de dicție în limba română, pentru ca toți cântăreții care nu sunt vorbitori născuți în România să poată interpreta lied românesc. Și-atunci, Dan Welcher, care este un compozitor extraordinar, a putut să aprecieze prin publicația mea muzicalitatea limbii și a văzut exact cam cum merge și a spus că este încredibil că această poezie - s-a îndrăgostit de Eminescu... și s-a gândit că nu a fost scris un ciclu de lieduri pe versuri eminesciene de niciun compozitor contemporan străin.


Văd că rămâi profund ancorată în cultura românească. De ce se întâmplă lucrul ăsta?

Sunt foarte, foarte mândră că sunt româncă. Peste tot unde mă duc, sunt român, în primul rând. Sunt foarte mândră de valorile noastre, de cultura noastră. Pentru mine, a fi român înseamnă nu numai emoția pe care o trăiesc când ascult limba noastră, ci tot ce înseamnă trecutul istoric, felul în care vibrez când ascult Balada cântată de Alexandru, de exemplu... Astea sunt lucruri pe care le simt foarte, foarte intens. Am fost profund impresionată, ajungând afară și căutând să-mi fac o diplomă, n-a fost o dorință de a pleca din țară foarte ardentă, dar am descoperit cât de mult îl iubesc pe Enescu sau pe Lipatti - acești oameni care au pus România pe harta culturală. Occidentul îi adoră efectiv. Am fost copleșită de emoție. Chiar m-am întâlnit la Seattle Symphony cu directorul artistic al orchestrei și primul lucru pe care mi l-a spus a fost "Eu îl ador pe Enescu". Și am cântat cred că cel puțin șase concerte cu Sonata a III-a, cu Trio-ul în la minor. Adică s-a cântat Enescu la Seattle mai mult decât l-am cântat în România.

Pentru mine, muzica românească și a fi român este un lucru pe foarte multe planuri de care sunt foarte mândră.


Cum te-ai întâlnit cu Alexandru și cum ați ajuns să colaborați?

Bineînțeles, a fost destin. A fost o întâmplare. Povestea foarte haioasă a fost că urma să cânt un concert la Institutul Cultural de la Londra cu un violonist francez care s-a îmbolnăvit. A fost o urgență medicală. Și vă dați seama că programul pe care l-am avut - Sonata a III-a, Sonatina de Lipatti ... erau lucrări care trebuiau repetate intens și trebuiau să fie foarte bine cunoscute de partenerul meu și de mine. Aveam un vis să lucrez cu Alexandru, pentru că îl vedeam așa, trecând pe holurile de la Liceul "George Enescu" și mă gândeam că poate într-o bună zi o să ne și vedem și o să discutăm. Și, în acest context, pur și simplu am îndrăznit să pun mâna pe telefon și să încerc să dau de dânsul. Vă dați seama că a fost așa, oarecum riscant, deși știam unul despre celălalt. Și ne-am întâlnit și a fost, din punctul meu de vedere, o conexiune, o chimie și am reușit să avem premieră londoneză a Sonatinei de Lipatti, și să colaborăm... a fost superb! Asta este povestea din spatele începuturilor noastre.


Când s-a întâmplat asta?

S-a întâmplat asta exact în urmă cu un an și jumătate. Și am rămas nedespărțiți. Sper să continuăm să lucrăm.


Hai să vorbim și despre acest disc, care a anticipat turneul pe care l-ați realizat anul acesta. Când a fost înregistrat discul, mai precis?

A fost înregistrat în septembrie anul trecut, cu un producător câștigător a trei premii Grammy, Jacob Handel - un om extraordinar, un inginer fabulos cu care Alexandru a mai lucrat. Și s-a întâmplat în decurs de 4-5 zile. A fost, așa, o doză de șoc.


Unde ați înregistrat?

Am înregistrat la Ateneul Român, la Sala Mică. Pe această cale și eu aș vrea să mulțumesc din nou Filarmonicii. A fost emoționant să fim la Filarmonica "George Enescu", dar și sala, și pianul, au creat niște condiții și au fost parteneri superbi. După aceea, în ianuarie 2018, proiectul a fost finalizat.


Selecția repertorială ați făcut-o împreună?

Da. Mi-aduc aminte, fiind la Seattle, la unul din concertele noastre care a fost chiar după Londra, stăteam împreună la un pahar de suc și vorbeam despre ce reprezenta Centenarul pentru amândoi și ce ar fi fost demn de a include în acest CD. Bineînțeles că nu puteam să nu cântăm Enescu și nu puteam să nu cântăm Lipatti. Sonatina de Lipatti este în premieră înregistrată... Și au fost și începuturile colaborării noastre. Am vrut, de asemenea, să aducem în fața publicului și celelalte valori românești din lumea muzicală; Sonatina de Tiberiu Olah - un compozitor extraordinar și două piese de Nottara și de Chiriac... deci am vrut să aducem la cunoștință faptul că sunt atât de mulți compozitori români, nu numai George Enescu. E deci, așa, o excursie în patrimoniu cultural muzical.


Dintre toți acești compozitori, în afară de Enescu, care ți s-a părut ție cel mai apropiat de suflet?

Răspunsul foarte "politically correct" ar fi: oricare îl interpretez în momentul respectiv, dar... aș vrea să spun că m-am apropiat foarte mult de Tiberiu Olah. Limbajul lui muzical și, bineînțeles, piesa fiind o sonatină, deci este o bijuterie muzicală, a comasat tot ce este mai bun într-un timp scurt dar... ca un platou franțuzesc, adică niște armonii absolut superbe... de fapt, un limbaj muzical propriu. Și Suita de Mihai Jora îmi vorbește foarte personal pentru că este plină de influențe folclorice, dar am simțit în Olah limbajul lui muzical, cum a fost și la Enescu, adică ceva foarte personal.


Voi, acum, în momentul în care realizăm acest interviu, sunteți aproape de finalul Turneului Stradivarius. Așa, o primă impresie la cald? Cum a fost până acum?

A fost, într-un fel, extrem de relaxant, pentru că colaborez atât de frumos cu Alexandru, avem o comunicare foarte firească, foarte naturală și piesele le-am și repetat foarte mult, deci într-un fel am simțit această ușurință. Pe de altă parte, bineînțeles, oboseala de turneu, dar pentru mine toată experiența aceasta a fost de neuitat. În primul rând că emoția publicului în fiecare locație... a fost extraordinar... lacrimi în ochi auzind Balada de Ciprian Porumbescu și un entuziasm extraordinar descoperind celelalte piese de care poate unii nu știau... și, deci, a fost o energie extraordinară. M-am umplut de energie și de cultură românească! A fost extrem de frumos! Am apucat să și vizitez părți din țară care nu le-am mai văzut demult. A fost absolut minunat!


Acum, făcând apel și la experiența ta americană și la cea românească, te-aș întreba cum vezi promovarea sau poate pătrunderea mai largă către un public mai larg a muzicii clasice? Și dacă e necesar să se întâmple lucrul acesta pentru societatea în care trăim.

Este o întrebare extraordinar de bună. Este observația mea faptul că, în ultima vreme, peste tot vedem un public mai restrâns la concerte. Asta a fost, așa, o observație. Și-atunci mi-am pus problema cum să facem ca să aducem un public mai mare, să promovăm și muzica clasică. Muzica clasică are un viitor foarte frumos pentru că vedem talente care răsar în fiecare zi. Lucrez cu tineri extrem de talentați pentru Menuhin, pentru Enescu... Consider că unul din lucrurile la care trebuie să avem grijă este formatul programelor și sălilor de concerte. Trebuie să avem în vedere faptul că tehnologia a înlocuit... deși este un lucru foarte bun pe de-o parte, dar informația asta obținută foarte rapid a înlocuit curiozitatea și interesul și, să zic, efortul de a te duce la un concert. Trebuie să folosim lucrurile acestea media tocmai pentru a promova concerte și lucruri accesibile pentru absolut orice fel de public. Din punctul meu de vedere, concertele clasice trebuie să aibă în vedere faptul că publicul este din ce în ce mai variat. Dar făcând programe unice și nu numai deosebite... vedeți, ceva care să trezească o întrebare... de exemplu, de ce Eminescu, sau de ce Dan Welcher, sau de ce Louise Farrenc... Nu se poate să nu te întrebi la un moment dat.


Voi ați făcut și turneul și CD-ul acesta ca pe un omagiu pe care-l aduceți centenarului Marii Uniri. Ce înseamnă să fii un bun român?

În primul rând să poți să te emoționezi când auzi muzică românească, să ai această latură în suflet care să te facă să vibrezi într-un fel în care nu poate un englez sau nu poate un suedez. Asta este ceva care ne aparține ca români. Am pielea de găină, ca să zic așa... faptul că nu poate nimeni să înlocuiască în sufletul nostru și emoția asta care este venită prin filtrul istoriei. Când aud muzica asta, este tot, este istorie, este cultură, este absolut emoție, tot!

*****************************

Interviu cu violonistul Alexandru Tomescu

Un turneu Stradivarius, Balada, dar și un CD. De ce ai ales să înregistrezi un CD pe lângă acest turneu cu o semnificație specială?

Desigur, ca orice artist, sunt de acord că trăirea completă, trăirea maximă a muzicii o ai în sala de concert, între acei patru pereți, în care trăiești, vibrezi, respiri împreună cu artiștii de pe scenă. Mi-am dat seama că poate nu toată lumea va reuși să ajungă la această serie de concerte foarte extinsă în România și în străinătate. Plus că, la un moment dat, după ce se sting și ultimele acorduri ale ultimului concert din turneu, parcă ți-ai dori să rămână ceva asupra căreia să poți reveni. Sigur, îi înțeleg pe deplin pe marii artiști care au refuzat cu încăpățânare să facă înregistrări, nu știu, Sergiu Celibidache printre ei sau chiar și George Enescu, simțeau că se pierde ceva acolo pe disc.

Însă, ceea ce am reușită noi să facem împreună cu Jacob Haendel pe acest disc, cred eu că se apropie foarte mult de ce se întâmplă în sala de concert. Jacob Haendel este un artist care are nu mai puțin de trei premii Grammy la activ și ne știm deja de șapte ani de zile. Toate discurile pe care le-am scos din 2011 încoace poartă și semnătura lui și ne înțelegem deja dincolo de cuvinte. Adică, el știe exact ceea ce urmăresc și anume, păstrarea acelei energii, acelei fluidități care se regăsește într-un concert și asta implică evident, asumarea unor riscuri, pentru că, de multe ori, o înregistrare, un disc, poate părea mort și lipsit de viață, cu toate că este perfect din punct de vedere tehnic, tocmai pentru că îi lipsește exact acea doză de imprevizibil, acea doză de risc, pe care artistul, atunci când este vizitat de muze, o poate avea în concert. Așa că am dorit să fixăm pe compact disc toate aceste piese românești minunate și din păcate atât de puțin cunoscute. Am înregistrat și o premieră. Este vorba despre prima înregistrare pe compact disc a Sonatinei lui Dinu Lipatti, o lucrare care trebuie să-și ocupe cât mai repede locul pe care îl merită în repertoriul violonistic, plus niște piese mai puțin cunoscute ale lui George Enescu, acel Aubade, Legenda, și Hora Unirei și cireașa de pe prăjitură, ca să spun așa, piesa specială a discului și a turneului a fost evident Balada lui Ciprian Porumbescu, însoțită însă de vocile corului de copii. Dacă în turneu am avut provocarea de a lucra în fiecare în fiecare oraș pe care l-am vizitat cu un alt cor în această rețea extrem de generoasă, Cantus Mundi, mentorată de corul Madrigal, pentru compact discul Balda, am înregistrat, împreună cu Corul de Copii Radio. A fost o experiență absolut remarcabilă.


A ta a fost ideea acestei transcripții?

Da. A fost o idee spontană.

De ce ai ținut să cânți alături de copii?

Încă de anul trecut mi-am dorit să deschid cât mai mult turneul Stradivarius și nu doar porțile sălii de concert pentru public, inclusiv scena de concert a turneului către tânăra generație. Așa că dacă anul trecut am avut-o alături de mine pe tânăra pianistă Sânziana Mircea, care și-a format o mare parte din educația sa muzicală ca membră a Fundației Culturale Remember Enescu, ei bine, anul acesta ne-am gândit să dublăm, să triplăm, să înzecim numerele tinerilor prezenți pe scenă. Sigur că a fost cumva riscant, pentru că în fiecare oraș era un alt grup cu care ne întâlneam, fiecare copil venea cu emoțiile sale, cu temerile sale. Dar eu cred că, în cele din urmă, muzica a fost cea care ne-a unit pe fiecare și a fost o bucurie să cântăm și Balada și pe urmă mai ales și piesa aceea de bis a lui George Vancu, în care băteam din palme, publicul se implica și el. A fost așa, un moment de fuziune.


E o soluție repertorială interesantă. Desigur că putem înțelege de ce avem Enescu, de ce avem Lipatti și Jora, dar sunt și alți compozitori, poate mai puțin cunoscuți publicului larg: Dumitru Capoianu, Mircea Chiriac, nu?

Da, dar de ce să râmână necunoscuți? Sunt lucrări care îmi sunt foarte dragi și arată o latură mai puțin cunoscută a muzicii românești de secol XX. Sigur că am dorit să integrez în programul de recital și de disc și lucrări care au îndrăznit un limbaj mai modern, dar pe de altă parte am dorit să arăt și o altă latură a muzicii românești și cred că nu puțini au fost cei cărora le-a fost deschis gustul, apetitul pentru muzica noastră.


Când a început colaborarea ta cu Angela Drăghicescu?

Cu pianista Angela Drăghicescu am cântat pentru prima dată nu în România, ci la un recital la Londra. După aceea am continuat să cântăm îmrepună în Statele Unite, la Seattle. Pe urmă un recital în cadrul festivalului Vara magică la Ateneul Român și atunci mi-am dat seama că poate putem duce colaborarea noastră la un nivel încă și mai ridicat și anume să plecăm împreună în turneu. Cunoști cu adevărat un om și un muzician atunci când ești alături de el zi de zi, când ne luptăm cu toții cu oboseala de turneu, cu schimbările neașteptate de săli, de piane. Acolo vezi într-adevăr de câtă flexibilitate și ce disponibilități are realmente artistul și pot spune că a fost o colaborare excepțională. Ne-am înțeles foarte bine și până în ultima zi de turneu am continuat să cizelăm și să perfecționăm acest program și sunt sigur că dacă ar mai durat încă două-trei luni noi tot am mai fi avut de descoperit lucruri noi în fiecare dintre lucrări.


E clar că în acest CD este vorba de patriotism, în sensul bun bineînțeles. Ce înseamnă să fii un bun patriot?

Cred că înseamnă pur și simplu să îți iubești țara. Știu că am fost foarte impresionat atunci când învățam limba coreeană. În limba coreeană, atunci când spui țara mea, coreenii, când vorbesc despre țara lor, spun pur și simplu țara noastră, deci nu țara mea, țara noastră. Este un sentiment acesta de apartenență și în clipa în care simți efectiv că ceea ce este al tău nu se termină acolo, la pragul apartamentului unde locuiești, ci se întinde asupra întregului oraș, asupra întregii țări și de felul în care noi le îngrijim și le iubim, depinde felul în care ele arată acum și depinde de ceea ce va rămâne pentru copiii noștri, atunci cred că începi să te implici, începe să-ți pese puțin câte puțin. Da, patrotismul a fost fluturat în multe feluri în ultimii ani. Eu cred că iubirea de țară este o relație personală a fiecăruia dintre noi cu țara.


Așadar, acest disc ar fi o dovadă a iubirii tale pentru România?

Pentru România și pentru muzica ei, evident. Pentru mine, muzica este expresia cea mai înaltă pe care o poate avea sensibilitatea unui popor și evident, eu cred că ne reprezintă foarte bine.


Dincolo de Balada de Ciprian Porumbescu, la care nu cred că se potrivește întrebarea asta, e o altă lucrare de pe acest disc pe care vrei s-o recomanzi în mod special?

Mi-e greu să fac o departajare între ele, pentru că fiecare dintre piese îmi este dragă în felul ei, fiecare are o poveste a sa, pe care am împărtășit-o publicului la concerte. Nu pot să aleg una în detrimentul alteia.


Spune-ne cea mai frumoasă poveste pe care ai spus-o la concert, atunci.

Povestea cea mai romantică este probabil cea a Serenadei lui Mircea Chiriac, serenadă scrisă pentru cea de care se îndrăgostise el în studenție și serenadă care i-a adus în cele din urmă mâna persoanei iubite. S-au căsătorit, ea a devenit soția lui și, ce-i frumos, este că muzica a rămas peste generații în familia Chiriac, dovadă fiind și faptul că există Corina Chiriac în ziua de astăzi, fiica lor.


Da. E ceea ce nu realizăm de fapt astăzi, nu, când ne gândim la Corina Chiriac.

Da, puțină lume știe acest lucru și cred că atunci când vizualizezi deja emoția, înfrigurarea cu care un tânăr compozitor așternea pe hârtie acele note, acele trăiri muzicale, parcă altfel empatizezi cu el.


Unde se poate găsi acest disc, acum, după ce s-a terminat turneul?

Compact discul este disponibil exclusiv în cadrul Librăriei Bizantine. Există și un website, librăriabizantină.ro. Poate fi comandat online. Magazinul lor este undeva chiar lângă Piața Unirii, au și pagină de facebook și în curând sperăm să intrăm și în alte magazine virtuale românești importante.


Albumul Balada poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 25 iunie, ora 19.00, în reluare duminică, 1 iulie, de la ora 14.30, oricând, pe site-ul proiectului Discurile anului 2018.

Conținutul complet:

Ciprian Porumbescu - Balada pentru vioară și pian

George Enescu, Hora Unirei, Legende, Aubade

Mihail Jora - Mica suită

Dinu Lipatti - Sonatina pentru vioară și pian

Mircea Chiriac - Serenada

Constantin Nottara - Siciliana

Tiberiu Olah - Sonatina pentru vioară și pian

Dumitru Capoianu - Habanera

Ciprian Porumbescu/ aranjament Grigore Cudalbu - Balada pentru vioară, pian și cor de copii (Corul de Copii Radio, dirijor Voicu Popescu) 

Cristina Comandașu