Camera albastră cu Cristian Măcelaru Înapoi la: Emisiuni

Camera albastră cu dirijorul Cristian Măcelaru

Publicat: Luni, 29 Ianuarie 2024 , ora 18.15

 Antonin Dvorak, pentru mine, rămâne un compozitor care este la fel de enigmatic astăzi pe cât a fost încă din prima zi când m-am întâlnit cu muzica lui. Dvorak întotdeauna este puțin mai diferit decât ne-am imagina noi că ar trebui să fie. Încurajez muzicienii, de fiecare dată când dirijez muzica lui Dvorak, să-l lase pe Dvorak să rămână puțintel ciudat, pentru că el introduce întotdeauna elemente la care nu ne așteptăm noi, ca muzicieni. Introduce un accent pe o notă, lucru puțin diferit de cât ne-am aștepta noi... De aceea, pentru mine, Dvorak e jucăuș, aduce un element atât de frumos în muzica lui.

Simfonia a VII-a a lui Dvorak este o simfonie care ne arată și această parte a sa, o parte dramatică, pentru că Dvorak a suferit foarte mult în viața lui. Soția lui, copiii au decedat cât el era în viață, iar acest lucru se arată și în muzica pe care a compus-o, în Simfonia a VII-a, care începe într-o tonalitate de re minor, o tonalitate pe care mulți compozitori au folosit-o pentru a ne arăta un caracter sobru, un caracter profund. Iar el începe chiar foarte piano, foarte încet... și cordarii, încetul cu încetul încep să creeze această melodie. Dar este o simfonie care, apoi, progresând în toate cele 4 părți, ajunge la un final extraordinar. De fiecare dată când ajung la final, nu știu de ce am această impresie, dar mi-l imaginez pe Bach zâmbind. Pentru că muzica lui Dvorak în ultimele secunde ale simfoniei mă duce cu gândul la Bach, iar acest lucru conectează, de fapt, ceea ce a creat Dvorak cu ceea ce au creat toți compozitorii dinainte.

Pentru mine, Dvorak rămâne un compozitor puțin ciudat, puțin jucăuș, dar când este dramatic este, de fapt, compozitorul care are o profunzime care îl pune în linia compozitorilor ca și pe Bach, Mozart, Beethoven. Iar eleganța cu care Dvorak o face, este o eleganță puțin mai ieșită din comun, deoarece toate gesturile muzicale care se referă, desigur, la folclorul de unde se trage el, dar eleganța cu care el scrie este o eleganță a unui om care pune papionul pentru prima dată, iar acest lucru pentru mine e foarte evident în muzica lui Dvorak. Iubesc muzica lui foarte mult și interpretez poate cel mai des muzica lui Dvorak.