În acest an sărbătorim 150 de ani de la nașterea lui Serghei Rahmaninov, care este un compozitor extraordinar și acest lucru se vede atât de bine în felul în care el scrie pentru orchestră, pentru fiecare instrument care ar putea să facă un concert întreg numai din partitura individuală a fiecăruia.

Simfonia a III-a a lui Rahmaninov este o simfonie pe care eu am învățat-o fiind la pupitrul Orchestrei din Philadelphia - o orchestră care a fost foarte aproape de sufletul lui Rahmaninov. El, când s-a mutat în Statele Unite ale Americii, a creat această colaborare, această prietenie cu Orchestra din Philadelphia nu numai pentru că erau foarte aproape, dar și datorită faptului că sunetul Orchestrei din Philadelphia se potrivea cel mai bine cu muzica lui Rahmaninov.

Și este o poveste mai ascunsă despre felul în care sunetul orchestrei s-a creat. Sala de concerte unde cânta Orchestra din Philadelphia - Academy of Music, o sală de concerte extraordinar de frumoasă - nu are o acustică foarte vie și, de aceea, orchestra trebuia să creeze acustica de pe scenă. Și este foarte renumit sunetul pe care Orchestra din Philadelphia l-a creat și continuă să-l creeze și astăzi, pentru că trebuia să-l creeze mai profund. Adică, toți cordarii trabuiau să susțină sunetul mult mai lung pentru că nu-i ajuta sala. Suflătorii de lemne, suflătorii de alamă trebuiau să cânte mai rotund, mai cald pentru a crea sunetul necesar. Pentru că sala nu-i ajuta, au creat de fapt acest sunet extraordinar de frumos și de catifelat.

Rahmaninov s-a îndrăgostit de acest sunet și de aceea a colaborat foarte mult... de fapt, el a și înregistrat această simfonie a III-a cu Orchestra din Philadelphia. Iar apoi, după câțiva ani, când Ormandy - dirijorul principal al orchestrei, o dirija, Rahmaninov era în sală și o asculta.

Eu personal am avut șansa să dirijez Orchestra din Philadelphia în această compoziție, iar sunetul pe care orchestra îl creează și astăzi este sunetul la care mă gândesc și visez de fiecare dată când văd numele Rahmaninov.