Pare de necrezut că a rezistat atât de multor veacuri, că a traversat o istorie atât de zbuciumată prin nenumărate evenimente datorate naturii sau… orgoliilor oamenilor… Când l-am zărit prima dată - acum mulţi ani, într-o noapte de toamnă - mi-a sugerat o veche fortăreaţă, care şi-a dezvăluit apoi frontonul său de templu antic maiestuos… Dar abia când am pătruns în interiorul său m-a copleşit măreţia acestui edificiu, care onorează şi astăzi câteva emblematice efigii ale Italiei, căci aici se află - pintre altele - mormântul artistului Rafael Sanzio, dar şi monumentele funerare ale primilor doi regi ai "patriei unificate" Victor Emanuel al II-lea şi succesorul său Umberto I. Aşadar, vom păşi - călăuziţi de muza Euterpe - în Pantheonul din Roma.

Studiile ştiinţifice care încearcă să elucideze misterul rezistenţei materialului utilizat în secolul II pentru construirea Pantheonului au relevat combinarea calcarului şi cenuşii vulcanice într-un amestec cu proprietăţi similare betonului utilizat în deceniile prezentului, iar fantasticul dom - cupola rotundă cu deschiderea sa de peste 43 de metri diametru - este în continuare considerat cea mai amplă asemenea deschidere realizată fără vreo armătură metalică…

Când intraţi în rotonda decorată cu numeroase opere de artă începând din Renaştere imaginaţi-vă sonoritatea cu totul aparte a muzicii într-un asemenea spaţiu…. Corul "Madrigal" a cântat acolo într-un 1 Decembrie, într-un concert de gală…Mi s-a povestit că senzaţia trăită a fost una cu totul specială, chiar dacă frigul a fost …crâncen căci, să nu uităm, Pantheonul are acel oculus deschis spre cer în centrul cupolei sale… Prin acest cerc liber pătrunde lumina, dar şi ploaia şi aerul rece, aşa cum s-a întâmplat atunci... Dar există şi o impresionantă tradiţie legată de acel cerc prin care interiorul Pantheonului primeşte razele soarelui sau ale lunii... Ascultaţi şi veţi afla mai multe....