George Ionuț Vîrban a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa conf. univ. dr. Mariana Colpoș, dar a început să lucreze la Liceul de artă "Dimitrie Cuclin" din Galați, îndrumat de profesoara Rodica Koler. În anul 2013, George Ionuț Vîrban a obținut Bursa "Tinere talente" din cadrul Fundației Principesa Margareta a României, fapt ce a contribuit în mod vizibil la evoluția tânărului tenor. A urmat serii de masterclass-uri cu nume de rezonanță internațională în lumea operei, ca tenorul Vasile Moldoveanu, tenorul Marcello Giordani și soprana Leontina Văduva, dar și cu mezzosoprana Viorica Cortez. Este laureat a foarte multe competiții și a susținut concerte și recitaluri pe scenele bucureștene dar și în țară. Mai multe aflăm chiar de la el.

Ți se spune George sau Ionuț?

George - în facultate și prietenii și familia aşa îmi spun. De multe ori, în ultimii ani. însă, mi s-a spus şi Ionuț; la operetă, la operă.

De ce? Sunteți mai mulți de George acolo?

Nu cred, doar că le-a sunat lor... nu știu de ce!

Dar trebuie să te hotărăști totuși cu ce nume de scenă rămâi-

Am rămas cu George Vîrban.

Din câte știu eu, părinții tăi nu sunt muzicieni.

Părinții mei nu au nici o treabă cu muzica, în nici un fel. Am început să cânt, pur și simplu. Când eram mic ascultam foarte mult festivalurile Mamaia... astea mari, nu ale copiilor. Era Calatis, erau foarte multe... și eu le ascultam pe TVR 1 și TVR 2 - atât prindeam la țară.

De unde ești?

Eu sunt din Garvăn, din județul Tulcea - o localitate mai aproape de Galați, de aceea am și făcut liceul la Galați. Mama nu a vrut să fac muzică. A zis că ce, asta-i meserie! Se preta altceva acolo, la țară. Nici n-au sperat vreodată că o să ajung să fac muzică clasică în primul rând. E un parcurs așa... neașteptat pentru ei, dar așteptat pentru mine. Eu asta speram, îmi doream să fac asta! Muzică la modul serios am început să fac din clasa a V-a, când mama, la insistențele profesorilor din școala generală de la țară, m-a trimis la Centrul cultural Dunărea de Jos la Galați, o școală populară de arte - cum se mai numea înainte. Acolo am făcut orgă (keyboard) și teoria muzicii. Teoria și solfegiul mi-au plăcut foarte mult. Și, în clasa a IX-a, am intrat la Liceul de arte din Galați. Profesorul de teorie mi-a spus că e mai potrivit pentru mine un instrument de suflat; eu am zis că nu. Între timp eu cântam și muzică ușoară. La Liceul de arte tot din întâmplare am început să fac canto clasic, pentru că părinții mei n-au știut că nu există secție de canto muzică ușoară la Galați și... am intrat la liceu pentru canto muzică ușoară dar, de fapt, m-am trezit cu o partitură și cu studii de Vaccai și așa a început toată povestea asta cu muzica clasică din viața mea.

Apropo de oamenii importanți pe care i-ai cunoscut și care te-au ajutat. La Conservator ai studiat la clasa Marianei Colpoș însă crezi că e necesar ca măcar la un moment dat o voce masculită să studieze cu o altă voce masculină?

Simt nevoia din când în când și cred că orice voce masculină simte nevoia să ia un feedback de la o altă voce masculină, dar de la doamna Mariana Colpoș am învățat foarte multe. Doamna a știut să se plieze pe ce aveam eu nevoie și să-mi creioneze un drum sigur către o tehnică vocală sigură și...

Făcută fără salturi, cărămidă cu cărămidă...

Da, exact. În 2019 se împlinesc șase ani de când lucrăm împreună.

Cum te-ai descrie din punct de vedere al personalității? Ești mai degrabă extravertit, introvertit?

Nu. Sunt un cântăreț foarte... nu cântăreț, sunt un om foarte sensibil și am avut de suferit de foarte multe ori din cauza acestei sensibilități pentru că absorbeam foarte ușor energii negative. Și, de multe ori, tot doamna Colpoș mă putea în gardă. "Vezi că în carieră n-o să ai parte doar de oameni care te laudă, care te țin pe palme. O să fie și greu!" Ușor, ușor, zic eu că încep să mă călesc. Ăsta e cuvântul care mă descrie - sensibilitate.

Cu ce instituții colaborezi în momentul de față?

În momentul de față, sunt angajat al Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian" și colaborator permanent, de anul trecut, la Opera Națională București. La Opera Națională București sunt în rolurile Nemorino, Roderigo din Otello; Goro voi face. În ultima perioadă am luat-o așa, ușor ușor, pentru că am nevoie de experiență de scenă. Cred că Don Ottavio o să fac. Nu vreau să fac mai mulți pași, să intru într-un rol pentru care nu am experiență încă.

E dificil să treci de la repertoriul de operetă la cel de operă ?

Când am primit postul acesta la operetă, ca orice cântăreț din Conservator, cu pretenții și cu idei preconcepute, am zis că n-o să fac în viața mea operetă. Eu sunt făcut pentru operă, o să merg să cânt numai operă peste tot, numai operă, numai asta aveam în cap... și când am ajuns să fac operetă, mi-am dat seama că uneori e mai greu decât la operă. De trei ani sunt la operetă. În primul an mi-a fost greu, recunosc. Mi-a fost greu să fac proză, am mers, am întrebat în stânga și-n dreapta cum să spun proza în așa fel încât pe cântat să nu mă afecteze, pentru că oboseam. era foarte obositor pentru voce. Ușor, ușor, cred că și simțul meu artistic m-a ajutat să găsesc un echilibru între cântat și vorbit. Nu cred că mi-e greu acum, acum nu mai simt acea greutate.

Cum arată în momentul ăsta pentru tine viitorul tău ideal? Profesional, personal.

Chiar zilele astea am ieșit la un ceai cu prietenii și am început să vorbim... cum te vezi în zece ani? Nu știu. Îmi amintesc că le spuneam că e foarte greu să vorbesc despre asta. Cum am făcut și până acum, eu le las să vină de la sine, dar muncind în același timp și așteptând rezultatele. Vreau să am o carieră de succes, dar știu că asta presupune foarte multe sacrificii și dacă voi pleca din țară presupune să rup oarecum legăturile cu prietenii, cu familia, cu tot ceea ce am trăit aici, în București. Și ăsta e unul dintre lucrurile mai puțin plăcute. În rest, n-am de ce să-mi fie teamă. Mă bucur de moment și trăiesc fiecare clipă de pe scenă și fiecare experiență la cote maxime, pentru că asta mi-am dorit să fac.

Interviu transcris de Gina Macsenţian.