Din înaltul albastru al cerului, trei puncte negru se vedea din ce în ce mai aproape. Domnul Do uitase şi numărul anilor de când, pe hornul casei sale, îşi facuse cuib o familie de berze. Odată cu primul vânt rece al toamnei, păsările îşi luau zborul către ţări mai calde, dar cum se dezmorţea pământul, familia de berze revenea în locul în care Domnul Do o aştepta în fiecare primăvară. Cu picioare lungi, şi aripi albe, strecurate doar cu vârful, uşor, în tuş, berzele îi povesteau Domnul Do, în fiecare an, despre călătoria lor peste mări şi ţări. Sunetul ciocului lor roşu şi ascuţit, îi era deja familiar Domnului Do: "tata bărzoi", vorbea grav şi apăsat (Vibra Slap), "mama barză" îi răspunea cu sunete calde şi legănate (clave) iar micul pui de barză, tocănea din cioc cât e ziua de lungă... vrute şi nevrute (toneblock)...