ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Bucureștiul muzical de altădată Înapoi la: Emisiuni

Grădina Cișmigiu (I)

Publicat: Sâmbătă, 8 Martie 2014 , ora 10.30
Una dintre cele mai frumoase oaze de verdeață, aflată în centrul Bucureștiului, este grădina publică Cișmigiu. Acest parc de la începutul secolului al XIX-lea, fiind totodată și unul dintre cele mai vechi, a atras încă de la început inimile bucureștenilor, dar și străinilor care s-au perindat prin capitala noastră.

Numele acestei grădini a fost preluat încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea de la o... cișmea. În cartea lui George Potra "Bucureștii de altădată" găsim istoria acestui nume. "La 10 octombrie 1779, Alexandru Ipsilanti, domnul Munteniei, pentru a avea o bună apă de băut, a dat poruncă să se construiască două cișmele în București. Prima cișmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina înspre partea ei din strada Știrbei Vodă și în dosul acestei cișmele și-a construit locuința Dumitru suiulgi-bașa, șeful lucrărilor, numit marele cișmigiu (cuvânt de origine turcă - însemnând mai mare peste cișmele), ce era însărcinat cu supravegherea curgerii și scurgerii apelor. Când se vorbea de aceste locuri se obișnuia să se spună titlul funcționarului, de unde grădina a căpătat numele de Cișmigiu". Mai jos aveți o imagine de ansamblu a Grădinii, realizată pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

Dar să vedem cum era descrisă această grădină de ziarele timpului - "în mijlocul orașului se află o baltă mocirloasă, cu izvoare subterane care nu secau niciodată. Trestie și papură creștea în ea și servea de adăpost rațelor sălbatice. Pentru înlesnirea circulației, de la o parte la cealaltă a bălții, erau construite niște podiște de scânduri, prinse pe taraci bătuți în lac. O astfel de baltă era un focar de infecție în mijlocul orașului și domnitorul Gheorghe Bibescu numi o comisie pentru exproprierea locurilor ce erau în jurul acestei bălți, precum și pentru secarea ei. Comisiunea, în lucrările ei, a dovedit că balta, cu locurile ce o înconjurară, e loc domnesc afară de locul numit Fântâna-Boului, care aparținea bisericii Sărindar".

La începutul secolului al XVIII-lea Fântâna-Boului era o mahala și se întindea pe întreaga zonă mai ridicată din spatele Grădinii Cișmigiu, care pe atunci era numită Lacul lui Dura neguțătorul. În această mahala își aveau viile boierii familiei Crețulești.

Cel care a reușit să sece balta din mijlocul orașului și să facă aici o adevărată grădină publică a fost arhitectul peisagist Carl Friedrich Wilhelm Meyer care a fost chemat de la Berlin în 1848 de către domnitorul Bibescu. Amănunte despre acest tânăr arhitect aflăm de la Lelia Zamani - muzeograf. "Meyer, un tânăr priceput și deosebit de muncitor, a dat o adevărată bătălie cu mlaștinile din Cișmigiu, biruindu-le și reușind a transforma acest loc atât de insalubru într-o adevărată bijuterie a Bucureștilor. Fiind totul lăsat la aprecierea lui, Meyer folosește balta transformând-o într-un frumos lac, cu toate instalațiile de canalizare pentru a putea fi lesne golită și curățată, iar în centrul lui a instalat o fântână arteziană. Iarna, lacul se transforma într-un imens patinoar, spre încântarea bucureștenilor".


Această grădină era locul cel mai vesel de adunare al tuturor plimbătorilor, după cum afirma un călător străin, locul preferat de petrecăreți, de îndrăgostiți, dar și de iubitorii de muzică.

Aici, primăvară și vara se puteau asculta valsuri și marșuri vieneze, dar și autohtone interpretate de fanfara militară. Lăutarii erau și ei îndrăgiți de trecători. Grădina Cișmigiu a fost locul de relaxare al multor oameni de cultură și, totodată, o sursă de inspirație pentru aceștia; în plus, după cum spunea un anume Derblich - trecător străin, este singurul loc unde se uită că te găsești în Muntenia.