„Iubitul meu prieten Haydn! Un părinte care s-a hotărât să-şi trimită copiii în lumea mare crede că e bine să-i recomande protecţiei şi călăuzirii unui bărbat de mare renume, care printr-o soartă norocoasă e pe deasupra şi cel mai bun prieten al său...”. Începutul acestei scrisori din 1 septembrie 1785 nu ne poate spune exact la ce părinte şi la ce copil se referă Mozart. Cunoscând, însă evenimentul şi faptul că scrisoarea a însoţit un pachet de partituri cu 6 cvartete, ştim acum că este vorba despre ultimele creaţii pe care tânărul salzburghez i le va dedica în toamnă maestrului cu care avusese prilejul să schimbe opinii despre muzică, nu doar la întâlniri banale ci chiar în procesul artistic, căci, spuneam anterior, cântaseră în cvartet împreună, Haydn la prima violină, Mozart la violă, alături de Vanhal şi Dittersdorf.

După ce le ascultase pe ultimele două din serie cântate la Viena într-un concert „gloriso” după descrierea lui Leopold Mozart, Haydn ar fi fost foarte încântat de ceea ce auzise. „Când fratele tău – scria la 13 februarie 1785 tatăl către Nannerl lăudându-se că s-a aflat în apropierea prinţesei de Württemberg, având plăcerea să audă foarte clar tot jocul instrumental, simţind cum i se umezesc ochii de lacrimi – când fratele tău, aşadar, a părăsit platforma, Împratul şi-a scos pălăria şi i-a strigat „Bravo Mozart!”... Apoi, ca să întărească efectul, îl citeză pe însuşi Haydn: „În faţa lui Dumnezeu, şi ca un om cinstit îţi spun că fiul tău este cel mai mare compozitor cunoscut de mine, fie în persoană, fie după nume. Are gust şi, mai mult, cunoaşterea cea mai profundă a compoziţiei.”

Haydn mai auzise aceste cvartete, de fapt pe toate şase, la doar câteva zile după terminarea ultimelor două, în 15 ianuarie, într-un cadru privat. Primul, fusese introdus în catalogul lui Mozart în 10 ianuarie, iar al doilea în 14!!! Probabil că Mozart lucrase în paralel la amândouă, căci este cunoscută mărturisirea lui că i-ar fi luat foarte mult timp elaborarea celor 6 partituri. Chiar şi ulterior va mai aduce corecturi, modificări fie de indicaţii de mişare, fie de ordonare a variaţiunilor într-o parte lentă, ş.a.m.d. Ceea ce a rămas este un monument cameral de care ţin cont astăzi toate formaţiile ce se respectă.

• W.A.Mozart: Cvartetul de coarde KV 464 în La Major (Quartetto italiano)
• W.A.Mozart: Cvartetul de coarde KV 465 în Do major “al disonanţelor” (Quartetto italiano)
• W.A.Mozart: Concertul nr. 20 KV 466 în re minor (Alfred Brendel pian, Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)
• W.A.Mozart: Concertul nr. 21 KV 467 în Do Major (Alfred Brendel pian, Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)
• W.A.Mozart: Cântecul „Gesellenreise” KV 468 (Hans Peter Blochwitz tenor, Rudolf Jansen pian)
• W.A.Mozart: Cantata “Die Mauererfrede” KV 471 (Peter Schreier tenor, Corul bărbătesc al Radiodifuziunii din Leipzig, Capela de stat din Dresda dir. Peter Schreier)
• W.A.Mozart: Cantata Davide penitente KV 469 (Margaret Marchall, Iris Vermillion, Hans-Peter Blochwitz, Corul şi Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Stuttgart, dir. Sir Neville Marriner)