„Am o cameră încântătoare în aceeaşi casă în care locuieşte şi Arhiepiscopul. Brunetti şi Ceccarelli locuiesc în altă parte – che distinzione! (ce diferenţă!). Vecinul meu, dl. de Kleinmayer, m-a copleşit cu politeţea la sosire; e într-adevăr un bărbat încântător. La ora 12, din păcate pentru mine puţin cam prea devreme, ne şi aşezăm la masă; aici iau masa cei doi domni camerişti, dl controlor, dl Zetti cofetarul, 2 domni bucătari, Ceccarelli, Brunetti şi umila mea persoană...” – iată cum sună descrierea (cu siguranţă ironică!) pe care Mozart o face condiţiilor pe care decisese Colloredo să le acorde slujitorilor lui, căci, după cum va continua să se plângă, mai pe faţă, mai printre rânduri, se aştepta la un tratament diferit. Căci ce putea fi mai umilitor pentru el decât să fie plasat la masă între servitori de rang mic, în vreme ce stăpânul său îl chemase la Viena pentru calităţile sale de konzertmeister, compozitor şi interpret la claviaturi, ca să-şi distreze oaspeţii.

În fine, povesteşte Mozart pe larg tot ceea ce i se întâmplă odată ajuns la Viena. Scrisorile trimise acasă sunt acum un veritabil jurnal ce ne poartă paşii în viaţa sa, în momentul crucial al existenţei sale, căci din chiar aceasta, prima trimisă tatălui său, lasă să se înţeleagă că nu poate fi mulţumit cu situaţia de slujbaş, cel puţin nu cu un superior precum Colloredo. Trebuie să fi fost o mare diferenţă de tratament aici faţă de ce trăise nu cu mult timp în urmă la Munchen, unde premiera operei „Idomeneo” nu produsese un efect prea important asupra publicului larg, dar avusese un impact special asupra celor din clasa superioară, a nobililor care o apreciaseră şi în consecinţă, se purtaseră bine cu el, după standardele vremii. Acum, Colloredo nici măcar nu-l plăteşte mai mult decât salariul!!!

„Domnul Arhiepiscop are bunătatea să se glorifice prin oamenii lui, răpindu-le meritele, dar nici măcar nu-i plăteşte. Ieri la ora 4 am şi dat un concert. Au fost prezente cel puţin 20 de persoane din cea mai înaltă nobilime... Azi trebuie să ne ducem la prinţul Galitzin, care a fost de asemenea ieri aici. Acum vreau numai să sştept să văd dacă primesc ceva; dacă nu primesc nimic, mă duc la Arhiepiscop şi îi spun în faţă că dacă nu vrea să mai câştig câte ceva, să mă plătească el, ca să nu fiu obligat să trăiesc numai din salariu...” Aflăm de aici că Mozart avea o idee clară despre ceea ce făcea el acum la Viena: altceva decât era obligat prin „fişa postului”, ca să zicem aşa, ce prevedea că munca lui trebuia să se desfăşoare la curtea din Salzburg, la orga din Catedrală, să instruiască băieţii din cor, să compună muzică pentru manifestările specifice locului şi momentului. Probabil că nu existau în contractul lui şi activităţile concertistice la care îl punea acum să răspundă arhiepiscopul pentru a se putea făli el în capitală cu talentele pe care le are la curte, dar fără să le şi răsplătească aşa cum se cuvine pentru munca lor.

• W.A.Mozart: Rondo KV 373 (Henryk Szeryng vioară, New Philharmonia Orchestra dir. Alexander Gibson)
• W.A.Mozart: Sonata KV 379 în Sol major (Wlater Klien pian, Arthur Grumiaux vioară)
• W.A.Mozart: Allegro KV 372 în Si bemol major (Ronald Brautigam pian şi Isabelle van Keulen vioară)
• W.A.Mozart: Aria de concert „A questo seno deh vieni” KV 374 (Edith Mathis soprană, Orchestra Mozarteum din Salzburg dir. Leopold