Dacă încă din noiembrie 1780, din timpul repetiţiilor pentru premiera cu „Idomeneo”, Mozart îi demonstrase prinţului elector Karl Theodor cât de înzestrat era pentru a răspunde unei asemenea solicitări din partea curţii, mai dorea să-şi arate talentul şi în domeniul muzicii religioase. Spuneam anterior că îi ceruse tatălui său să aducă la Munchen, când avea să vină pentru a asista la premieră, un număr de opusuri deja cântate la Salzburg. Dar, în ciuda muncii asidue cu soliştii, cu repetiţiile, cu tot ceea ce implică o premieră, a avut timp să mai scrie o partitură asemănătoare: marele Kyrie KV 341.Poate că intenţia a fost de a completa o missă nouă, şi dacă este aşa, această primă parte vorbeşte despre dimensiuni monumentale nu doar ca întindere în timp, dar şi ca distribuţie a ansamblului.

Lipsit de solişti, totuşi marele Kyrie în re minor implică o vastă orchestră – poate cea mai amplă din literatura de gen a compozitorului – ca şi un mare cor, ansamblu ce în nici un caz nu ar fi putut să-i fie oferit la Salzburg. Mai mult, în grupul coardelor de această dată se regăsesc şi viole... Şi este singura lucrare în gen care solicită prezenţa clarinetelor. Nu doar dimensiunile ansamblului sunt noi într-o partitură de acest gen, dar şi modul în care Mozart tratează protagoniştii. Astfel, instrumentiştilor le sunt oferite posibilităţi de afirmare în evoluţii proprii, nu menite doar a acompania vocile. Sonata în care este turnată substanţa muzicală se distinge prin abundenţa de idei tematice din repriză.

„...Am auzit astăzi muzică pentru suflători, adică patru corni, două oboaie, două fagoturi, două clarinete, doi corni de basset... şi la fiecare instrument era un maestru – o, ce efect a avut! – glorios şi măreţ, excelent şi sublim”... Este acesta un fragment din cronica lui Johann Friedrich Schimk, text publicat la Graz în 1785 în „Literarische Fragmente”. Se referea după toate aparenţele tocmai la această Serenadă „Gran Partita” – cea mai largă şi destinată celui mai amplu ansamblu de suflători în toată activitatea sa creatoare de către Mozart. Ar fi fost şi ea scrisă tot acum, la Munchen, deşi încă se dezbate chestiunea momentului şi locului...

• W.A.Mozart: Kyrie 341 în re minor (Corul Orchestrei simfonice din Londra, Orchestra Simfonică din Londra, John Constable orgă, dir. Sir Colin Davis)
• W.A.Mozart: Serenada KV 361 în Si bemol major „Gran Partita” (membri ai Academiei St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)
• W.A.Mozart: Cvartetul App. 171/285b în Do major (William Bennett flaut, Trio Grumiaux)
• W.A.Mozart: Cvartetul KV 370 în Fa major pentru oboi şi coarde (Ansamblul de cameră al Academiei St Martin in the Fields)
• W.A.Mozart: liedul „Die Zufriedenheit” KV 349-367a (Elly Ameling soprană, Benny Ludemann mandolină)
• W.A.Mozart: liedul „Komm liebe Zither komm” KV 351-367b (Elly Ameling soprană, Benny Ludemann mandolină)
• W.A.Mozart: aria de concert „Misera! Dove son!” KV 369 (Edith Mathis soprană, Orchestra Mozarteum din Salzburg, dir. Leopold Hager)
• W.A.Mozart: Aria lui Ilia „Se il padre perdei” din opera Idomeneo (Barbara Hendricks soprană, John Constable clavecin, Orchestra simfonică a Radiodifuziunii bavareze, dir. Sir Colin Davis)
• W.A.Mozart: Rondo KV 371 în Mi bemol major (Peter Damm corn, Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)