Întoarcerea lui Mozart la Salzburg la începutul lui 1779 a însemnat o revenire în căminul părintesc, deşi acum lipsit de prezenţa mamei. A însemnat şi ruperea lui de o viaţă plină de îndatoriri pe care şi-o asumase singur, dar şi de distracţii de negăsit în oraşul natal. Doar faptul că salariul bun cu care Colloredo consimţise în sfârşit să-i fie răsplătită munca, adăugat celui al tatălui ar fi putut plăti în doi ani datoriile acumulate în dezastruoasa călătorie din anii anteriori îl mai putea convinge să rămână acolo. Căci toate acele lucruri pe care le trăise în afara căminului păreau să nu mai existe. Corespondenţa dintre tată şi fiu din perioada premergătoare întoarcerii este singura probă a divergenţelor ce păreau a se fi agravat în această perioadă, Leopold Mozart insistând ca Mozart să vină mai repede acasă, fiul amânând în continuu cu pretextul că trebuie să ofere personal prinţesei electoare sonatele de vioară, care însă au venit foarte târziu de la editura pariziană. De aici s-au născut şi teorii potrivit cărora Leopol Mozart se purtase cu fiul său ca un tiran, iar de-a lungul secolelor acestă viziune s-a tot propagat.

A fost Leopold Mozart un tiran faţă de fiul său? Iată ce scrie Ruth Halliwell în amănunţitul capitol dedicat aşa-cunoscutei rupturi din familia Mozart în ampla ei monografie dedicată compozitorului: „Analiza relaţiei dintre Leopold şi Wolfgang se găseşte mai ales în corespondenţa ce documentează călătoria la Paris şi înapoi. Portretele rezultate sunt de obicei în mare dezavantaj pentru Leopold atâta vreme cât nu există dovezi în propriile-i cuvinte care să le sugereze celor ce privesc problema dintr-o perspectivă centrată pe Wolfgang Mozart, că Leopold era tiranic de posesiv. Totuşi, biografia lui Solomon perpetuează multe opinii cunoscute ca lipsite de consideraţie pentru Leopold...”

„...Solomon susţine de exemplu că atunci când Leopold i-a comandat lui Wolfgang să se întoarcă de la Paris – se mai scrie în cartea „Familia Mozart: patru vieţi în context social”-, şi-a încălcat promisiunea prin care îi permitea lui Wolfgang o viaţă pe cont propriu dacă ar fi eşuat în găsirea unui angajament bun; că a negociat angajarea la Salzburg fără consimţământul lui Wolfgang; că nici unei alte persoane nu i-ar fi permis să beneficieze de atenţia şi afecţiunea lui Wolfgang; că Leopold nu i-ar fi îngăduit lui Wolfgang intimitatea cu o femeie; că lista femeilor pe care Leopold le menţionează în scrisoarea din 11-12 februarie 1778 (toate patru pe care Wolfgang le-a întâlnit şi admirat în călătoria lui de la Salzburg la Mannheim) arată că Leopold nu avea încredere în nici o femeie, fără excepţie, numită de Wolfgang; şi că tot el insistase ca Wolfgang să se despartă de Aloysia Weber şi de verişoara Maria Anna Thekla Mozart, ambele pe care Wolfgang le iubea....”

„...Nimic din toate aceste interpretări particulare nu poate fi găsit la o citire atentă, îngrijită a acestor probe...” concluzionează Ruth Halliwell.

• W.A.Mozart: Simfonia nr. 33 KV 319 în Si bemol major (Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)
• W.A.Mozart: Sonata KV 378 în Si bemol major (Walter Klien pian, Arthur Grumiaux vioară)
• W.A.Mozart: Marş KV 335/320a nr. 1 în Re major (Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)
• W.A.Mozart: Serenada KV 320 în Re major “Cornul poştalionului” (Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)