Portret de compozitor - Wolfgang Amadeus Mozart Înapoi la: Emisiuni

Mozart XL

Publicat: Vineri, 2 Martie 2012 , ora 9.30

Din ce în ce mai des, în lunile de vară pariziană, Mozart se întâlnise cu Anton Raaff, care, de altfel adeseori îi ținuse companie mamei când fiul era plecat la lecții sau cu alte treburi în oraș. „Într-o zi – scria Maria Anna Mozart cu mai puțin de o lună înainte să se săvârșească din viață – a venit special să-mi cânte și a cântat 3 arii, care mi-au făcut mare plăcere. Iar acum, de câte ori vine să ne vadă, întotdeauna îmi cântă câte ceva, de aceea chiar ador modul lui de a cânta...”, aceasta, după ce, considerând că anul 1777 de la Mannheim însemnase și sfârșitul vocii lui Raaff, atât ea cât și Mozart aveau să-și schimbe părerea odată ajunși la Paris și descoperind alte lucruri demne de admirat în arta tenorului de 64 de ani. Vor mai colabora peste nu mulți ani și vom vorbi atunci despre cum i-a cântat Raaff lui Mozart rolul titular din Idomeneo... Acum, însă, la mijlocul verii, acesta avea să părăsească Parisul, iar Mozart se destăinuie din nou tatălui său...

„Că dl Raaff a plecat de aici, cred că am mai scris-o dar că-mi este un prieten deosebit și că mă pot baza întru totul pe prietenia lui, e imposibil să v-o fi scris, pentru că nici eu nu știam că mă iubește atât de mult...” apoi, povestește cum l-a descoperit celebrul tenor abia aici, la Paris, deși de ascultat trebuie s-o fi făcut și la Mannheim „dar acolo, din cauza zgomotului, nu se poate asculta nimic...”. În casa în care locuia Raaff în capitala franceză, pianul nu-i era pe măsura pretențiilor, dar avea un cembalo mai bunicel la care Mozart a cântat fel și fel de piese, entuziasmându-l pe cântăreț...


Lista lucrărilor folosite pentru ilustrația muzicală:

  • W.A.Mozart: Nouă Variațiuni în Do major KV 264/315d pe romanța „Lison dormait” de N. Dezede (Ingrid Haebler pian)
  • W.A.Mozart: Recitativ și Aria de concert „Popoli di Tessaglia” KV 316 (Edita Gruberova soprană, Orchestra Mozarteum din Salzburg, dir. Leopold Hager)
  • W.A.Mozart: Concertul nr. 10 KV 365/316a în Mi bemol major (Alfred Brendel & Imogen Cooper piane, Academia St. Marin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)


 

   

 

Veronica Zbarcea
veronica.zbarcea@radioromania.ro