“Invitat şi el la Munchen pentru carnaval, arhiepiscopul ar fi dovedit rea-voinţă dacă i-ar fi refuzat lui Mozart concediul…” – iată într-o frază răspunsul la întrebarea nu de mult pusă : “…Colloredo ce părere are despre invitaţia adresată angajatului său?”, evident cu referire la comanda curţii de la Munchen de a pune în scenă o operă, în speţă “La Finta giardiniera” – eveniment ce se consumase la începutul anului 1775. Am găsit răspunsul în cartea “Drumuri şi cânturi” a lui Andre Tubeuf, care după ce ne spune că arhiepiscopul nu avusese a se opune călătoriei lui Mozart la Munchen, subliniază că avusese la rândul lui şi Colloredo parte de invitaţie, “...dar - încheie cinic autorul - “...va ajunge ca după triumf să stingă lumânările, cum se spune.”

O altă consemnare aparţine lui Vasile Cristian şi datează din 1956, la celebrarea a 200 de ani de la naşterea compozitorului: “Prinţul Colloredo se afla la Munchen când opera se punea în scenă, dar ura de care era animat împotriva lui Mozart, în persoana căruia nu dorea să vadă decât un om din popor, un supus năzuind din orgoliu nebunesc la libertate, îl determină să părăsească oraşul în ajunul premierei. Se temea să nu asiste la triumful slujbaşului său…” – iată, la distanţă de decenii şi de mii de km, se vorbeşte şi în secolele XX şi XXI tot despre triumf, orgoliu, plecare… Acestea, pentru că – ne spune tot Vasile Cristian, “Colloredo considera orice manifestare a dorinţei lui Wolfgang de a crea în afară de muzică religioasă şi de lucrări destinate reuniunilor de curte, un act de orgoliu”… Norocul tânărului “supus” al lui Colloredo a fost că în urma acestei întâmplări artistice, notabile în viaţa sa, Arhiducele Maximilian avea să întoarcă vizita oficialului de la Salzburg.

Fiul cel mai mic al împărătesei Maria Tereza – l-am numit pe Arhiducele Maximilian - planificase o excursie în Italia după sărbătorile pascale, iar pe drum a făcut o oprire oficială la Salzburg. Colloredo a considerat obligatoriu să onoreze vizita comandând 2 lucrări muzicale speciale: una lui Mozart, cealaltă compozitorului curţii, italianul Domenico Fischietti. Mozart a scris o nouă operă, de această dată seria, “Il Re Pastore” , după ce puţin înainte prezentase la Munchen amintita operă buffa. Fără a o lua ca pe o sarcină de serviciu, (chiar dacă merita!: Colloredo era dispus, cu toată zgârcenia lui legendară să aloce acţiunii bani mulţi), Mozart se apleacă foarte riguros asupra subiectului găsit între libretele lui Metastasio. Se pare că arhiepiscopul ar fi fost gata să aducă pentru spectacole, cel puţin un star al scenei de operă din afara oraşului.

• W.A.Mozart: „Il Re Pastore” KV 208– nr.1 uvertura (Jerry Hadley, Angela Maria Blasi, Claes H. Ahnsjo, Academia St Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)

• W.A.Mozart: Conceertul KV 211 în Re major (Henryk Szeryng vioară,New Philharmonia Orchestra , dir. Alexander Gibson)

• W.A.Mozart: Divertismenul KV 213 în Fa major ansamblul cameral Holliger)

• W.A.Mozart: Serenada KV 204 (Academia St Martin in the Fields dir Sir Neville Marriner)