Portret de compozitor - Wolfgang Amadeus Mozart Înapoi la: Emisiuni

Mozart XX

Publicat: Vineri, 3 Februarie 2012 , ora 9.30

An Nou fericit! Ultima oară am uitat să-ți urez „La mulți ani”, scriindu-ți nu în grabă, dar într-o stare de oarecare confuzie, gândurile mele erau altundeva, căci tocmai părăseam teatrul. Opera s-a încheiat cu succes, chiar dacă au avut loc un număr de incidente foarte supărătoare în prima seară... Cântăreții sunt mereu foarte nervoși când trebuie să apară pentru prima dată în fața unei audiențe atât de distinse. Timp de 3 ore au așteptat nerăbdători în timp ce orchestra și întreaga audiență – mulți dintre ei stând în picioare – a trebuit să aștepte să înceapă opera, căldura crescând continuu pe măsură ce timpul trecea...” – cam așa suna scrisoarea trimisă pe 2 ianuarie 1773 de Leopold Mozart la Salzburg, către soția și fiica sa, cotinuând să descrie întâmplările prin care trecuseră înaintea premierei, inclusiv faptul că tenorul adus în ultima clipă era atât de neîndemânatic în interpretarea furiei pe care trebuia s-o manifeste față de Anna de Amicis, încât publicul a început să râdă, moment în care „prima dona” a crezut că ei îi este adresată ilaritatea generală.

Desigur, „prima donna” a fost afectată, de aceea nu a cântat chiar atât de bine. Mai ales că s-a mai întâmplat ca la apariția castratului Rauzzini, „primo uomo”, arhiducesa să-l aplaude, ceea ce de fapt era urmarea unui truc obișnuit al castraților, care se arătau foarte înfricoșați înainte de a urca pe scenă, tocmai pentru a primi asemenea ofrande.

Ca să lămurească lucrurile, arhiducesa a invitat-o pe Anna de Amicis pentru a doua zi când i-a acordat o întreagă oră, după aceea opera jucându-se tot mai bine. Astfel, încât și în următoarele 6 seri s-a jucat cu sala arhiplină.

Și după o săptămână veștile sună în aceiași termeni. În plus, vin cadourile – un ceas cu lanț din aur de la Contele Castelbarco...

Lista lucrărilor folosite pentru ilustrația muzicală

  • W.A.Mozart: Motetul “Exultate, jubilate” KV 165 (Kiri Te Kanawa, John Constable orgă, Orchestra simfonică din Londra dir. Sir Colin Davis)
  • W.A.Mozart: Cvartetul divertisment KV 155 în Re major (Quartetto italiano)
  • W.A.Mozart: Simfonia [Nr 50] KV 141a în Re major (Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)
  • W.A.Mozart: Divertimento in B-flat K186/159b (membri ai Ansamblului de suflători Holliger)
  • W.A.Mozart: Divertimento in E-flat K166-159d
  • W.A.Mozart: Concertul KV 207 în Si bemol major pentru vioară și orchestră (Henryk Szeryng vioară, New Philharmonia Orchestra, dir. Alexander Gibson)
  • W.A.Mozart: Rondo KV 269/261a (Henryk Szeryng vioară, New Philharmonia Orchestra, dir. Alexander Gibson)
 

 

Veronica Zbarcea
veronica.zbarcea@radioromania.ro