Pentru momente de relaxare, în saloane, pentru acompanierea unei mese festive, sau a unei conversaţii plăcute, la o aniversare, în vremea lui Mozart cel mai potrivit fond îl reprezenta ascultarea unei muzici lejere, „distractive” cu alte cuvinte, de divertisment. De aici şi numele genului în interiorul căruia aveau să apară în anii petrecuţi de acum înainte la Salzburg mulţime de opusuri de cele mai diverse alcătuiri şi pentru cele mai felurite formaţii. Pentru orchestră, sau pentru grupuri instrumentale mici camerale, ori chiar pentru ansambluri de suflători – iată căror tipuri de asocieri instrumentale se adresează acestea. Dintre cele păstrate, cel mai timpuriu este acest KV 113 în Mi bemol major cu care încheiam episodul anterior al serialului nostru, un divertisment din noiembrie 1771, scris se pare la Milano, în perioada ce a urmat celebrei căsătorii princiare scăldate în veselia şi strălucirile feeriei “Ascanio in Alba”.

Acum, se pare că Mozart îşi programase o aşa-numită academie, un concert în interes propriu, în care a adus această nouă experienţă artistică. Şi a plusat, cum făcea de fiecare dată, pentru că în fond, un divertisment este o muzică plăcută, relaxantă, destinată unei formaţii standard – de obicei grupul de coarde sprijinit de doi corni cu rol de susţinere şi armonie.

Ceea ce pare însă nou, aici, este prezenţa în formaţie a clarinetelor, pentru prima dată - într-o creaţie semnată W.A.Mozart. Aceste instrumente nu se găseau în toate oraşele europene care aveau o viaţă muzicală susţinută, dar la Milano se pare că existau. Tocmai de aceea pare de neînţeles de ce câţiva ani mai târziu el a transcris partitura iniţială într-una destinată exclusiv suflătorilor, şi în care deopotrivă se regăsesc cele două clarinete, alături de perechi de oboaie, corni englezi, corni şi fagoturi.

Nu se cunosc prea multe lucruri despre academia în care a fost cântat acest divertisment ale cărui patru părţi îl definesc ca una dintre cele mai succinte în gen, se bănuieşte că a fost interpretat undeva în ultima decadă a lui noiembrie 1771.

Ce anume îi mai atrăsese atenţia la Milano tot atunci, tânărului compozitor? Aflăm dintr-o scrisoare către mama şi sora sa din ultima zi a lunii: “…Am văzut în Piaţa Domului 4 oameni spânzuraţi. Aici se spânzură ca la Lyon. Wofgang”…

• W.A.Mozart: Divertisment KV 113 partea (Ansamblul cameral din Academis St. Martin in the Fields)
• W.A.Mozart: Oratoriul „Betulia liberata” KV 118/74c (Hanna Schwartz, Corul de cameră din Salzburg , Orchestra Mozarteum din Salzburg dir Leopold Hager)

• W.A.Mozart: Simfonia nr. 13 KV 112 în Fa major (Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)

• W.A.Mozart: Simfonia nr. 14 KV 114 în La major (Academia St. Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)

• W.A.Mozart: opera “Il sogno Scipione” (Edith Mathis, Peter Schreier, Corul de cameră din Salzburg, Orchestra Mozarteum din Salzburg, dir. Leopold Hager)

• W.A.Mozart: Regina Coeli KV 127 (Isabella Nawe soprană, Volker Brautigam & Walter Heinz Bernstein orgă, Corul Radiodifuziunii din Leipzig, Orchestra Radiodifuziunii din Leipzig, dir. Herbert Kegel)