Portret de compozitor - Wolfgang Amadeus Mozart Înapoi la: Emisiuni

Mozart XVI

Publicat: Luni, 30 Ianuarie 2012 , ora 9.30

Două violine și un bas erau suficiente pentru a porni muzica într-un salon în care dansul era dorit. Dacă se puteau adăuga o piculină, două oboaie, doi corni sau poate trompete, ambianța devenea mult mai interesantă, mai colorată și desigur mai tentantă pentru dansatori. Cu un asemenea ansamblu s-au putut auzi în toamna lui 1770 aceste menuete KV 104, sau poate chiar mai târziu de mometul probabil în care au fost scrise. În timpul verii, însă, Mozart avusese mult de muncă, mai puțin de dansat. La urma urmei, și acest set de 6 piese reprezentau tot o școală pentru el care evoluase mult de la primele încercări. Pentru aceasta, îi ceruse lui Nannerl printr-o scrisoare să-i trimită în Italia câteva dintre lucrările similare ale lui Michael Haydn, iar acestea par să provină din pachetul primit. Chiar primul (din care ascultăm selecțiuni) și al treilea par a fi de fratele lui Papa Haydn…

Amintindu-ne că ne aflam la Roma, însoțind imaginar, peste timp, călătoria lui Mozart cu tatăl său în prima experiență italiană, ne strecurăm din nou indiscreți în corespondența sa, cu mama și surorile de această dată. La 14 aprilie 1770 povestește ceea ce l-a impresionat în aceste ultime 3 zile de când se află în preajma Vaticanului. “Aș fi dorit mult ca sora mea să fie la Roma, acest oraș i-ar fi plăcut cu siguranță foarte mult pentru simetria cu care este clădită biserica Sf Petru și pentru încă multe altele de aici…” – o compătimește el delicat pe Nannerl, văduvită de această excursie. Și ca să arate că nu prea se omora cu alte amănunte, pune pe seama tatălui impresia lăsată de străzi, de flori, dar și se plânge de disconfortul locativ, căci trebuie să doarmă cu Papa în același pat – “mama poate deci să-și închipuie cu ușurință că nu mă pot odihni…”, iar pentru final, aruncă așa, doar ca informație, cea mai importantă idee: “Chiar acum l-am desenat pe Sf Petru cu cheile, pe Sf Pavel cu sabia și pe Sf Luca cu sora mea. Am avut onoarea să-i sărut Sf Petru piciorul la Sf Petru și, pentru că am ghinionul să fiu atât de mic, m-au ridicat la înălțimea lui, da, pe mine însumi, bicisnicul Wolfgang Mozart”… aici referindu-se la anterioara vizită la Florența…

Se vor muta curând în nobilul Palat Scatizzi… În timpul sărbătorilor de Paști, vor vizita Capella Sixtină de la Vatican...

Lista lucrărilor folosite pentru ilustrația muzicală

  • W.A.Mozart: 6 menuete KV 104 (Wiener Mozart-Ensemble dir. Willi Boskovsky)
  • W.A.Mozart: Gregorio Allegri: Miserere (ansamblul vocal A Sei Voci)
  • W.A.Mozart: Miserere mei Deo KV 85-73s (Corul Radiodifuziunii din Leipzig Michael-Christfried Winkler orgă, dir. Herbert Kagel)
  • Antifonul “Quaerite primum regnum Dei” KV 86 –Corul Radiodifuziunii din Leipzig Michael-Christfried Winkler orgă, dir. Herbert Kagel)
  • W.A.Mozart: opera Mitridate re di Ponto (Arleen Auger, Werner Hollweg, Edita Gruberova, Mozarteum-Orchester Salzburg dir. Leopold Hager)
 

 

Veronica Zbarcea
veronica.zbarcea@radioromania.ro