“Dacă Leopold nu ar fi fost un om cu o educaţie atât de complexă, atunci s-ar fi putut presupune că metodele sale revoluţionare au fost doar rodul unui instinct extraordinar, iar copiii săi foarte talentaţi nu i-au făcut oricum probleme în acest sens…” scrie Enrik Lauer în volumul “Mozart şi femeile”, vorbind despre modul în care au fost educaţi cei doi copii-minune. Şi mai departe: “Este vorba, probabil despre o combinaţie a tuturor aspectelor: Leopold era un bărbat deştept, având capacităţi empatice vădite şi căruia îi erau familiare preceptele iluministe. Căsnicia cu Anna Maria a fost armonioasă, existând probabil puţine tensiuni conjugale. Cei doi copii erau binecuvântaţi cu un temperament liniştit, Wolfgang fiind mai neastâmpărat decât Nannerl, dar, cu toate acestea, un copil înţelegător şi vesel. Învăţa prin joacă ceea ce i-ar fi fost imposibil prin constrângere…”.

“…Energia sa de copil şi-o canaliza aproape în întregime către muzică, învăţând prin joacă şi experimentând cu sunete. Leopold trebuie să fi observat în mod instinctiv că talentul nelimitat al fiului său avea nevoie doar de îndrumare şi de spaţiu şi că geniul său urma să se dezvolte de la sine, dacă era călăuzit cu atenţie şi dacă i se ofereau cele mai bune condiţii pentru dezvoltare….” mai notează Enrik Lauer. Pare interesant de pus în lumină această trăsătură a caracterului lui Leopold Mozart în contextul acestui moment al evoluţiei personalităţii fiului său. Căci acum, când fiul are 11 ani şi deja o operă care pentru alţii ar fi putut fi suficientă pentru o viaţă (dacă nu neapărat în profunzime, măcar în volum), tatăl nu se opreşte şi întrevede noi perspective de evoluţie. Poate a procedat instinctual iar aceasta vorbeşte despre talentul de pedagog înnăscut, poate nu, şi cităm din nou din autorul amintit:

“Indiferent dacă s-a bucurat el însuşi de o educaţie atentă, împărtăşită cu dragoste, sau dacă a fost influenţat de noul spirit al iluminismului, metodele sale erau mai mult decât progresiste. Concepţia sa educaţională era caracterizată prin îmbinarea unui stil empatic de predare cu lăsarea copiilor în voia lor.” Curat progresist am spune azi când ştim că doar în ultimele decenii ale secolului al XX-lea au pătruns la noi principiile pedagogiei ludice, prin joc, iar “lăsarea copiilor în voia lor” adeseori nu este nici acum percepută la noi, ca o metodă pedagogică eficientă!...

Dacă ascultăm aceste două părţi finale din cel de-al patrulea concert K 41 pentru pian şi orchestră scris de fiu în vara lui 1767, putem crede că metoda lui Leopold dădea rezultate. Un Andante în stil gallant, ca o aria da capo, la fel ca în precedentele inspirate din creaţiile maeştrilor amintiţi în episodul anterior şi un Allegro final plin de energie, veselie, atestând deja cuceriri tehnice în sens componistic, perceptibile mai ales în ritornelele orchestrale, cele care ar putea fi contribuţia personală în pastişa la opusurile originiale utilizate.

• W.A.Mozart: Concertul nr 4 KV 41 P II şi a III-a pentru pian şi orchestră (Ingrid Haebler fortepiano, Capella Academica din Viena dir. Eduard Melkus)
• J.S.Bach: Partite diverse sopra il Coral “Christ, der du bist der helle Tag” BWV 766 (Peter Hurford orgă)
• W.A.Mozart: Lied An die Freunde KV 53-47e (Elly Ameling soprană, Dalton Baldwin pian)
• W.A.Mozart: Simfonia nr.7 KV 45 în Re major (Academy of St Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)
• W.A.Mozart: opera La Finta Semplice (Christine Schornsheim clavecin, Orchestra de cameră “Carl Philipp Emanuel Bach” dir. Peter Schreier)