Anotimpul discurilor
Înapoi la: Emisiuni
Henryk Szeryng și întoarcerea în lumea lui Bach (I)
Publicat: Marți, 31 August 2010
, ora 13.15
Sonatele și partitele pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach reprezintă o provocare pentru orice violonist.
Cele șase opusuri bachiene au cunoscut diverse interpretări și desigur, nu putem ignora acest subiect. Dintre toate, însă, ne-am oprit asupra celei oferite lumii muzicale în 1968 de Henryk Szeryng. Este o întoarcere în timp în lumea sonoră lui Bach dar și o întoarcere în perioada în care Szeryng a realizat această înregistrare care în 1997 a cunoscut o remasterizare în digital.
O arhitectură impecabilă, un simț analitic și un ton care te duce cu gândul la cel al orgii sunt câteva dintre trăsăturile pe care le veți descoperi ascultând Sonatele și Partitele bachiene în interpretarea lui Szeryng. Cu mulți ani în urmă se scria într-o revistă de prestigiu: “nimeni nu poate cânta paginile pentru vioară solo asemeni lui Henryk Szeryng”.
Începute în 1703, în perioada în care Bach se afla la Weimar, aceste 6 opusuri au fost terminate abia în 1730. Tradiția scriiturii polifonice pentru vioară era folosită deja în Germania și este de presupus că Bach s-a apropiat de acest tip de scriitură ascultând lucrările lui Johann Paul von Westhoff pe care l-a cunoscut la Weimar. Era, de altfel, perioada în care repertoriul pentru vioară solo era în plină dezvoltare. Lucrările lui Bach însă depășesc cu mult paginile dedicate viorii de colegii săi de breaslă.
Oare cine a interpretat aceste pagini în perioada lui Bach? Nu se știe. Este de presupus că au fost preluate de violoniștii bine cunoscuți publicului vremii: Johann Georg Pisendel și Jean Baptiste Volumier, amândoi, soliști apreciați ai curții de la Dresda....poate Joseph Speiss, solist al orchestrei din Köthen. Să fi fost chiar Bach? El însuși foarte bun violonist, despre care Carl Philipp Emmanuel scria că interpreta într-o manieră „clară și plină de forță”
Claritatea interpretării lui Szeryng este dată de meticulozitatea sa, dar și respectul față de paginile bachiene. De fapt este mai mult decât respect, este o religiozitate care se transmite prin fiecare sunet, fiecare frază. Este o interpretare care nu poate trece neobservată. Liniile melodice sunt impecabil conduse, nu există voce care să nu se audă, fiecare plan melodic este plasat în așa fel încât poți urmări creația bachiană în profunzime.
Cele șase opusuri bachiene au cunoscut diverse interpretări și desigur, nu putem ignora acest subiect. Dintre toate, însă, ne-am oprit asupra celei oferite lumii muzicale în 1968 de Henryk Szeryng. Este o întoarcere în timp în lumea sonoră lui Bach dar și o întoarcere în perioada în care Szeryng a realizat această înregistrare care în 1997 a cunoscut o remasterizare în digital.
O arhitectură impecabilă, un simț analitic și un ton care te duce cu gândul la cel al orgii sunt câteva dintre trăsăturile pe care le veți descoperi ascultând Sonatele și Partitele bachiene în interpretarea lui Szeryng. Cu mulți ani în urmă se scria într-o revistă de prestigiu: “nimeni nu poate cânta paginile pentru vioară solo asemeni lui Henryk Szeryng”.
Începute în 1703, în perioada în care Bach se afla la Weimar, aceste 6 opusuri au fost terminate abia în 1730. Tradiția scriiturii polifonice pentru vioară era folosită deja în Germania și este de presupus că Bach s-a apropiat de acest tip de scriitură ascultând lucrările lui Johann Paul von Westhoff pe care l-a cunoscut la Weimar. Era, de altfel, perioada în care repertoriul pentru vioară solo era în plină dezvoltare. Lucrările lui Bach însă depășesc cu mult paginile dedicate viorii de colegii săi de breaslă.
Oare cine a interpretat aceste pagini în perioada lui Bach? Nu se știe. Este de presupus că au fost preluate de violoniștii bine cunoscuți publicului vremii: Johann Georg Pisendel și Jean Baptiste Volumier, amândoi, soliști apreciați ai curții de la Dresda....poate Joseph Speiss, solist al orchestrei din Köthen. Să fi fost chiar Bach? El însuși foarte bun violonist, despre care Carl Philipp Emmanuel scria că interpreta într-o manieră „clară și plină de forță”
Claritatea interpretării lui Szeryng este dată de meticulozitatea sa, dar și respectul față de paginile bachiene. De fapt este mai mult decât respect, este o religiozitate care se transmite prin fiecare sunet, fiecare frază. Este o interpretare care nu poate trece neobservată. Liniile melodice sunt impecabil conduse, nu există voce care să nu se audă, fiecare plan melodic este plasat în așa fel încât poți urmări creația bachiană în profunzime.