Deschidem seria aceastor înregistrări din anii '70, reeditate în 1999 într-o Ediţie Celibidache de casa de discuri Deutsche Grammophon. Ei intitulează frumos această colecţie - moştenirea unui geniu muzical.

După cum ştim dirijorul român a condus acest ansamblu între anii 1972 – 1977, în calitate de director artistic şi a rămas până în 1983 dirijor invitat principal, în paralel fiind angajat de Filarmonica din Munchen. O epocă de aur pentru Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart, un ansamblu de rang secund printre orchestrele germane până la întâlnirea cu Sergiu Celibidache, transformat de acesta prin îndelungi şi intensive repertiţii într-unul valoros. „Nimic mai bun nu s-a întâmplat acestei radiodifuziuni ca atragerea dirijorului român”, scria Peter Dannenberg cu aproape 40 de ani în urmă, dirijor a cărui faimă şi aură, chiar şi în ciuda reticenţei sale asupra înregistrărilor, au devenit legendare.

Dar să-l aducem în discuţie pe Brahms printr-o primă simfonie, iluminată timbral potrivit concepţiei dirijorului român. Tempourile sale nu sunt încă foarte lente. Admirăm un Celibidache puţin mai tânăr şi mai energic, preocupat de sonoritate. Contrastele dinamice sunt puternice, şi după cum scria acelaşi Peter Dannenberg în anii '70 intuim ecoul îndepărtat al unei lumi romantice dispărute care revine acum cu momentele sale de tandreţe. O seară muzicală de neuitat pentru cei prezenţi la acest concert al anului 1976 susţinut la Mannheim de Sergiu Celibidache la pupitrul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Stuttgart.