Anotimpul discurilor Înapoi la: Emisiuni

Pianistul Wilhelm Backhaus

Publicat: Marți, 2 August 2011 , ora 13.20

Indiferent cât de puțini ar fi cei care au în palmares un loc I la un concurs internațional, și mai mic este numărul acelora care l-au învins, într-o competiție, pe Béla Bartók. Este cazul lui Wilhelm Backhaus, pianistul care a câștigat, în 1905, Concursul "Anton Rubinstein" - a luat premiul I la pian, iar premiul al doilea i-a revenit, pentru compoziție, autorului maghiar.

În special în faza maturității târzii, Wilhelm Backhaus a avut reputația unui artist a cărui devoțiune față de intenția compozitorului era totală. Muzica făcută de pianist urma un unic arc logic și conceptual; lucrarea în sine era privită într-adevăr ca un întreg, alcătuit, ce-i drept, din secțiuni, dar care se supuneau aceluiași principiu conducător. De aceea, nu este surprinzător că, în repertoriul înregistrărilor sale mergând de la Mozart la principalii autori clasici și romantici, Backhaus a excelat în întâlnirile cu acei compozitori care construiseră atent opusuri de largă întindere - Beethoven și Brahms.

Marți, 2 august - ediție Wilhelm Backhaus la Anotimpul discurilor.

Maria Monica Bojin