Pentru prima parte a ediţiei vă propun să ne reîntâlnim cu lumea sonoră a lui Richard Strauss, o reîntâlnire prilejuită de audiţia celui de-al doilea disc al albumului semnat Fabio Luisi şi Capela de Stat din Dresda. În cea de-a doua parte a acestei ediţii vom călători într-o cu totul altă lume sonoră: cântecele spaniole baroce dedicate chitarei, care ne vor conduce în plin secol XVIII. Începem însă cu variaţiunile fantastice Don Quijote.

Anul 2007 a marcat în cariera dirijorului italian Fabio Luisi venirea la conducerea Capelei de stat din Dresda dar şi a Operei din acest centru cultură. Venirea sa în aceste funcţii a marcat şi debutul proiectului său: înregistrarea la pupitrul orchestrei pe care o conducea, a tuturor lucrărilor importante ale lui Richard Strauss.

Dublul album, despre care am discutat deja despre prima parte, poemul simfonic Don Juan şi fantezia simfonică În Italia, are ca linie conducătoare creaţii ale lui Strauss, inspirate de călătoriile acestuia în Europa de sud.

Aflat în toamna lui 1896, într-o vacanţă de mai multe săptămâni la Florenţa, Richard Strauss a avut ideea de a scrie o lucrare pornind de la celebrul roman al lui Cervantes, Don Quijote. Fragmentele alese, succesiunea în care le-a plasat şi felul în care a colorat sonor, fac din această lucrare una dintre capodoperele sale. Dacă prezenţa lui Don Quijote este semnalată prin apariţia violoncelului, cea a lui Sancho Panza este marcată de violă. În realitate, aceste variaţiuni simfonice au căpătat înfăţişarea unui dublu concert pentru violă, violoncel şi orchestră. Totuşi, Richard Strauss şi-a dorit ca cele două partituri solistice să fie interpretate de membrii orchestrei şi nu de solişti. Este unul dintre amănuntele care au marcat un minus în dreptul casei de discuri. Criticii au fost de acord că cele două partituri sunt mult prea reliefate şi nu permit dinamica solicitată de autor.

Poate vă întrebaţi atunci, de ce a primit totuşi albumul cele 5 stele? Tempourile adoptate de Fabio Luisi, felul în care a interpretat o mare parte din «glumele» incluse de compozitor în partitură sunt foarte apropiate chiar de viziunea lui Strauss.

A venit momentul să facem cunoştinţă cu Jacaras, acea lume sonoră generată de trupele ambulante care cântau în stradă, în mijlocul nopţii. O lume reconstituită sonor de Paul O'Dette, Andrew Lawrence-King, Pedro Estevan, Pat O'Brian şi Steve Player. În realizarea acestui album au pornit de la o colecţie de dansuri, scrisă de Santiago de Murcia. Interesul creatorului pentru culturi muzicale diverse este reliefat în Codice Saldivar nr. 4, colecţie din care, de altfel, sunt extrase toate cele 21 de dansuri. Este o adevărată călătorie sonoră prin Spania, Italia, Franta şi Mexic. Un parcurs care are ca punct de plecare chiar dansul care dă numele albumului: Jacaras.

Codicele Saldivar din care Paul O'Dette, Andrew Lawrence-King, Pedro Estevan, Pat O'Brian si Steve Player au extras dansurile a conservat cele mai vechi versiuni de jota şi fandango. Printre aceste piese alese de interpreţi se află şi zarambesque, un dans pe care Santiago de Murcia l-a importat din Mexic. Este unul dintre dansurile pe care odată ce l-a adus în Spania natală a cunoscut un succes neaşteptat. Din păcate, nu au ramas prea multe amănunte despre caracteristicile acestui dans, nici despre motivul pentru care Murcia l-a ales dintre atâtea alte dansuri descoperite in Mexic. El este inclus în seria selectată de interpreţii acestui album, conduşi de Paul O'Dette.