...O operă magnifică, o lucrare care va face epocă, putem spune; noi, cei care am ascultat-o azi am trăit o mare mândrie, pentru că ne-a dat convingerea că arta germană nu a murit, ci se înnoieşte, revigorată şi prosperă, deopotrivă glorioasă ca altă dată...
...Bucuraţi-vă împreună cu mine că acest creator al glorioasei opere este prezent între noi şi ridicaţi paharele în sănătatea compozitorului, al nostru Brahms!

Aşa îşi încheia toastul consulul Hirschfeld la sfârşitul concertului din Vinerea Mare a anului 1868 susţinut în Catedrala Sf. Petru din Bremen... Fusese prezentat în sfârşit, pentru prima dată opusul la care lucrase mai bine de un deceniu, şi care – paradoxal – încă nu era pe deplin definitivat. Avea însă 6 părţi – din cele 7 cu care va intra în catalogul creaţiei un an mai târziu.Iar publicul venit, cum era firesc, pentru manifestările religioase din seara de vineri dinaintea sărbătorii Învierii Domnului fusese fascinat de această partitură.

...Dar până să ajungă aici, Johannes mai avusese de înfrând câteva – nu puţine – piedici în afirmarea sa ca important creator între contemporanii săi. Căci, da, această seară de 10 aprilie 1868 va marca momentul de cotitură în receptarea sa ca personalitate importantă în arta germană a veacului nouăsprezece. Să ne reamintim... Clara scrie în vara lui 1866... Johannes mi-a cântat mişcări magnifice dintr-un recviem compus de el ... E plin de idei tandre şi totodată îndrăzneţe. Nu îmi imaginez încă clar cum va suna, dar în auzul meu interior sună mangific...