Portret de compozitor - Johannes Brahms Înapoi la: Emisiuni

Johannes Brahms VIII

Publicat: Miercuri, 21 Aprilie 2010 , ora 9.30
Trăise cu adevărat o vară care îi va răsturna viața...

Întâlnirea cu Liszt produsese o binemeritată ruptură în felul cum părea să evolueze viața lui Brahms acum, la vârsta alegerilor – ce puteau fi inspirate sau dimpotrivă... La 20 de ani, Johannes decide să nu meargă pe drumul stabilit de gruparea de la Weimar, a autointitulatei noi școli germane, cu programatismul ei.

Pentru că Joachim se pregătește pentru preluarea postului de concertmaestru la Hanovra, la jumătatea lui august el pleacă într-o lungă călătorie prin orășelele de pe malul Rinului. Primul popas la Bonn, îl aduce în anturajul directorului general al muzicii din orașul natal al lui Beethoven...

După Bonn, Johannes pleacă spre Koln, dar poposește puțin în orășelul Mehlem unde îl așteaptă un comerciant – Deichmann. Familia lui era mare iubitoare de artă și artiști, iar ospitalitatea pe măsură. Orice artist ar fi trecut prin mica urbe din apropiere de Bonn, trebuia prin tradiție să poposească și la Familia Deichmann...

...Sejur ceresc! - îi scrie lui Joachim. Minunați oameni, acești Deichmann... De aici, va ajunge la Koln, unde îi va cunoaște pe Ferdinant Hiller și Carl Reinecke....

...ajunge la în ultima zi a lui septembrie la Dusseldorff. A doua zi, în jurnalul său, Robert Schumann scria: Vizita lui Brahms. Un geniu! ...
Veronica Zbarcea