...Ceva întrerupe această viaţă, oarecum tihnită a eroului nostru. Tatăl său, bolnav de ceva vreme, se va stinge la 11 februarie 1872 iar el va merge desigur la Hamburg pentru ultimul omagiu adus unui om pe care l-a iubit. Altfel decât pe Johanna, căci iubirea lui Brahms pentru mamă şi tată avea caracter diferit.

Moartea mamei fusese ca o dramă în iubire; faţă de tatăl său, avea un ataşament bazat pe sensibilitatea faţă de un om demn, foarte simplu dar care nu aparţinea cu adevărat universului său intim şi profund... după cum explică Claude Rostand. Probabil de aceea, scrisese doar atât într-unul din caietele sale: Moartea bunului mei tată...

Cu al său fair-play demonstrat în relaţiile de familie, şi chiar mai mult, va deveni un suport permanent pentru mama sa vitregă, pentru fiul ei (care la un moment dat a trebuit susţinut financiar pentru refacerea sănătăţii grav afectate), dar şi pentru sora şi fratele lui naturali.
Acum însă, se întoarce la Viena căci trebuie să termine cele două cvartete şi simfonia... Nimic important nu se petrece până în iunie cînd la Dusseldorf revine Festivalul Rinului inferior, ba chiar refuză să participe cu acel Triumphlied doar pentru că nu este lăsat să dirijeze...

Ca o revanşă, la Munchen repurtează un mare succes sub bagheta lui Herman Levi care era acum Kappellmaestru la Societatea filarmonică din oraş. Cel mai mare muzician al epocii va trâmbiţa presa după aceea...