Portret de compozitor - Luigi Boccherini Înapoi la: Emisiuni

Luigi Boccherini III

Publicat: Miercuri, 17 Februarie 2010 , ora 9.30
În primăvara anului 1768 Boccherini ajunge, împreună cu prietenul său, violonistul Filippo Manfredi, la
Madrid. Aici, așa cum le promisese și ambasadorul Spaniei la Paris, ofertele nu au întârziat să apară: ambii sunt angajați ca instrumentiști în Orchestra Operei Italiene din Aranjuez, aflate sub patronajul prințului moștenitor Carlos de Asturia.

În toamna aceluiași an Boccherini ajunge, împeună cu trupa operei, în Valencia, unde se va întâlni cu Giacomo Casanova: acesta îl va menționa pe Boccherini în scrierile sale, ca pe un violoncelist celebru – aflăm astfel că faima pariziană l-a însoțit pe Boccherini și în Spania.

Trupa Operei Italiene, cu Boccherini la violoncel, își împărțea reprezentațiile între reședința regală din Aranjuez, Palatul de vară La Granja de San Ildefonso, palatul Escorial și cel de vânătoare din El Pardo.

Între timp, în repertoriul Orchestrei Operei intrase prima simfonie concertantă a lui Boccherini – pentru două oboaie, doi corni, două viori și un violoncel solo, cu ansamblu de coarde. Ea a fost interpretată în vara anului 1769, la teatrul del los Caños del Peral, în Madrid; fără îndoială, partea violoncelului solo a fost redată de însuși autorul….
Sorina Bobeico