O lucrare de tinereţe, o primă capodoperă în care se descoperă traiecte emblematice, Simfonia I , în re major se naşte, asemenea celorlalte pagini simfonice, în toiul unor intense trăiri sentimentale care trimiteau sufletul mahlerian atît de sensibil şi receptiv, dintr-o extremă în alta, în vremea cînd era dirijor la opera din Leipzig în 1888 şi îndrăgostit de Marion von Weber, soţia celui mai mic fiu al lui Carl Maria von Weber. Un mic relache din această activitate îl îndeamnă a compune un poem simfonic, “Titanul”, în cinci mişcări, care va deveni ulterior prima simfonie. (Primele schiţe datează totuşi din anul 1884 cînd era încă director muzical al Teatrului din Kassel). Andantele pe care compozitorul l-a inserat aici (cu subtitlul “Blumine”, într-un program iniţial atribuit acestei lucrări) “afectînd” forma tradiţională a simfoniei în 4 părţi, are un caracter de muzică de scenă iar după prima audiţie, la Budapesta în 1889 (sub bagheta compozitorului) şi alte concerte la care publicul nu s-a dovedit prea entuziast, compozitorul renunţă la el şi conferă lucrării titlul de Prima simfonie.