Începută în timpul lunilor de vară ale anului 1903 la Meiernigg Simfonia a VIa, în la minor, este cunoscută sub numele de “Tragica” chiar dacă subtitlul nu aparţine compozitorului, conţinutul probând acest atribut mai ales dacă îl investim cu nuanţele fatidice şi ineluctabile ale unui destin în luptă cu nevăzutul. Odată cu Simfonia aVa, Mahler se angajase pe un drum nou renunţând la vocile umane în paginile simfonice şi chiar la substratul programatic. Dar dacă în Simfonia a Va încărcătura expresivă şi sentimentală se luminează treptat, de la marşul funebru iniţial către optimismul rondo-ului final, în Simfonia a VIa atmosfera sumbră, apăsătoare din prima mişcare nu face decît să se accentueze spre sfârşit. Fatidicele lovituri de ciocan din ultima parte anunţă poate tragediile care vor surveni în viaţa compozitorului în anii următori: moartea fiicei sale şi instaurarea maladiei necruţătoare care îi va grăbi sfârşitul.