ACUM:
15.30
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Arpeggio (R) Beethoven & more pentru două ore.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

În universul muzicii Înapoi la: Emisiuni

În universul muzicii cu... Excelența Sa, Ambasadoarea Israelului la București, Tamar Samash

Bookmark and Share
Publicat: Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 , ora 16.00

Excelența voastră, ne bucurăm că ați acceptat invitația Radio România Muzical pentru acest interviu în care vorbim despre muzică, dar și despre umanitate, în contextul tragediei petrecute în 30 octombrie 2015 la clubul Colectiv din București. Pentru că dvs. v-ați arătat a fi nu doar un diplomat, ci o ființă umană cu o inimă specială – ați donat sânge pentru răniți, i-ați vizitat la spital alături de medicii israelieni veniți la București.

În primul rând, și eu vreau să vă mulțumesc (n.r. spune "mulțumesc"  în limba română). Și aș vrea să-mi exprim condoleanțele pentru această teribilă tragedie care a avut loc aici, la București. Am făcut, pur și simplu, ce a fost de făcut; este absolut normal între două țări prietene să se ajute. Medicii israelieni au venit aici la București și au încercat să ajute cât de mult le-a stat în puteri.

Am vrut să vorbim despre aceste aspecte pentru a arăta că și diplomatul este o ființă umană, în cazul dvs., una specială. V-am cunoscut la o întâlnire unde în momentul când v-am fost prezentată ați exclamat: "Da, vreau neapărat să vorbesc cu dvs.!" De ce această reacție?

Pentru că ce ar fi viața fără muzică? Întotdeauna am spus că muzica este limbajul pierdut al umanității; dacă am asculta toți muzică, nu ne-am mai război; cu toții, cred, avem ceva muzical în noi. M-am gândit întotdeauna că dacă nu aș mai putea asculta muzica, atunci nimic nu ar mai conta pe lumea asta. Sigur, avem frumusețea naturii și dragostea oamenilor, dar totuși muzica rămâne aparte și atât de importantă în viața oamenilor.

De ce, în acest context, muzică clasică?

Dintotdeauna am fost atrasă de arta în legătură cu muzica. Am început cu dansul dar mi-am dat seama că nu voi fi niciodată o dansatoare bună, așa că am trecut la muzică, în special, muzică clasică. Știți, în Israel, dimineața, deschizi radioul și auzi știrile, care de obicei sunt mai puțin plăcute, înspăimântătoare uneori chiar, îți crează un sentimente de tensiune. Ascult muzică clasică apoi pentru a schimba atmosfera; așa îmi încep întotdeauna diminețile și continui și pe parcursul zilei. Am transmit această pasiune și copiilor mei care la rândul lor au transmis-o nepoților mei.

Deci, acum, că sunteți în România, începeți ziua cu Radio România Muzical?

Întotdeauna, dimineața ascult un CD care îmi place din colecția mea. Dar, desigur, ascult Radio România Muzical. Este un program de radio foarte asemănător cu posturile de muzică clasică din întreaga lume, este foarte agreabil; câteodată sunt și lucruri care nu-mi plac, însă cred că e o chestiune de gust. Radio România Muzical este un post de radio foarte bun.

Sunteți pentru a doua oară la București.

Da, prima dată am fost aici în urmă cu 25 ani, (n.r. în calitate de consilier în cadrul Ambasadei Israelului la București) în timpul revoluției din 1989. Sunt foarte fericită că am revenit pentru că România s-a schimbat foarte mult, sunt atât de multe posibilități noi. Singura mare problemă pe care o am în prezent este să aleg la care concert să merg și la care să merg, pentru că ai de ales dintre atâtea posibilități, că uneori chiar mă simt frustrată că nu pot ajunge la tot ce mi-aș dori să văd sau să ascult.

De obicei, ce concerte alegeți să ascultați?

Cu muzică clasică, din perioada romantică, în special.

Ați fost la Ateneu, deci, ați fost cumva și la Sala Radio?

Da, am fost și aici.

Și ce amintiri aveți? Ce concert special ați ascultat aici?

La Sala Radio am fost la concertul susținut de Avishai Cohen, desigur, unul dintre cele două care au avut loc pe 10 și 11 octombrie 2015. A fost foarte special. Aici, la Sala Radio, am avut șansa să ascult și alți muzicieni foarte buni – de exemplu, Corul Armatei Roșii, de asemenea, ieșit din comun. I-am văzut atunci pentru prima oară, deși îi ascultasem înainte de mai multe ori în înregistrări.

De ce ați ales să veniți pentru a doua oară la București?

Tocmai pentru că am mai fost aici, într-o perioadă cu totul diferită. Mi-a plăcut România foarte mult, deși vremurile erau atât de grele. Am urmărit ce s-a întâmplat în România de-a lungul acestor 25 ani care au trecut de la primul meu mandat aici. Când a apărut oportunitatea de a reveni aici, conducerea mi-a spus: “Dar nu poți să revii aici, nu poți merge într-o țară în care ai mai mers o dată”. Le-am spus că România nu mai este însă aceeași țară ca în urmă cu 25 ani și că am niște avantaje: cunosc locul, înțeleg limba, chiar dacă nu o pot vorbi și chiar sunt interesată să văd ce s-a mai întâmplat pe aici. Sunt uimită în fiecare zi să văd care sunt diferențele dintre România de atunci și cea de astăzi, de cât de mult s-a evoluat.

Trăind doar în România, uneori nu ne dăm seama cât de mult s-a schimbat situația față de perioada comunistă. Dvs. cum percepeți aceste schimbări?

Vă voi spune ce mi se pare că este cea mai uimitoare schimbare pentru mine. 25 ani în urmă, înainte de revoluție, am studiat limba română, însă nu aveam absolut nicio șansă să vorbesc cu cineva în limba română pentru că oamenii de pe stradă nu vorbeau cu străinii. Acum, văd oamenii de pe stradă care sunt atât de deschiși, care sunt mai fericiți; vezi pe fețele lor că trăiesc o viață normală. În urmă cu 25 ani, erau preocupați de aspecte primare – să aibă căldură, să găsească de mâncare și medicamente. Erau foarte închiși în ei. Iar acum, românii cu care mă întâlnesc, și care sunt din toate straturile sociale, sunt foarte ospitalieri, foarte deschiși, vorbesc cu tine, au idei extraordinare. Am impresia că am intrat într-o oglindă care schimbă realitate: cunosc locurile însă îmi dau seama că nu mai sunt aceleași locuri pentru că posibilitățile, luminile, traficul, chiar dacă este infernal, schimbă totul. Chiar și pentru diplomații timpului, a fost dificil să trăiască aici în urmă cu 25 ani. Îmi aduc aminte că iarna îmi era întotdeauna frig; oriunde intrai era frig și nu mai reușeai să te încălzești niciodată. Astăzi, dacă ți-e prea cald, deschizi aerul condiționat. Poate par lucruri mărunte, dar compun realitatea și ne fac să vedem diferențele. Am relații foarte bune și cu personalul din ministere, din guvern, relațiile dintre cele două state sunt extraordinare, deci pentru mine este un câmp deschis. Limita mea este faptul că avem puțin personal la ambasadă și o finanțare mai mică din partea statului israelian, dar totuși, mă descurc.

Vorbind despre finanțare, nu știu exact dacă Ambasada Israelului a finanțat efectiv Festivalul Clara Haskil de la Sibiu din 2015, dar în orice caz, i-a fost partener.

Așa este. Încerc să ne diversificăm posibilitățile, iar cultura este foarte importantă.

De ce este atât de importantă?

Pentru că este pod, pentru că poate arăta oamenilor că suntem la fel, că ne plac aceleași lucruri, că avem o cultură minunată în Israel, pentru că putem fi astfel împreună.

Să vorbim puțin despre Clara Haskil, născută în România, de origine evreiască, una dintre cele mai importante pianiste ale secolului XX, prietenă cu Lipatti. I-ați ascultat din înregistrări?

Da, am ascultat. Câteodată este puțin complicat, dar tind să ascult mereu lucruri pe care nu le mai auzisem, pe care nu le cunoșteam, iar ea este unul dintre personajele pe care le-am descoperit astfel.

Clara Haskil, o mare pianistă, așa cum este și Radu Lupu.

Da, așa este.

El se recomandă mereu ca pianist român, religia lui fiind mozaică. Și cred că este recunoscut la nivel internațional drept cel mai important pianist român în viață.

Da, cred că așa este. Dar sunt sigură că aveți și în generația tânără pianiști excelenți.

Radu Lupu este un caz de special de pianist care creează o chimie specială cu publicul din sală. L-ați ascultat live, nu?

Da. Publicul simte întotdeauna căldura unui interpret.

Concertul nr.1 de Brahms interpretat de el este versiunea mea favorită.

Da, și a mea.

Aveți și dvs. vreo lucrare preferată interpretată de Radu Lupu?

Am lucrări preferate, însă nu interpretate neapărat de Radu Lupu.

Care este atunci lucrarea preferată?

Întotdeauna e greu de spus asta, dar în cazul meu, cred că este vorba despre Concertul nr.2 pentru pian și orchestră de Rahmaninov.

De ce?

Sunt eu acolo, îmi vorbește, simt că mă reprezintă întru totul. Poezia și tragismul din această muzică, puterea pe care o simți venind din spatele partiturii – sunt pur și simplu absorbită de acest concert, aș putea să-l ascult de 3-4 ori la rând fără să mă plictisesc, pentru că pur și simplu, intră în mine.

Aveți un interpret preferat al acestui concert?

Nu, nu neapărat. Am versiunea cântată de însuși Rahmaninov, care ar putea fi interpretarea favorită. Din păcate, evident, nu am avut nicio șansă să-l ascult pe Rahmaninov live, dar de fiecare dată când am ocazia să pun mâna pe un disc pe care Rahmaninov își interpretează propriul concert, îl cumpăr.

 Cred că am 10 versiuni diferite ale Requiemului de Mozart, care este a doua mea lucrare preferată, după Concertul nr.2 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov. Pentru mult timp, ea a fost de fapt lucrarea mea preferată, până când l-am descoperit pe Rahmaninov.

A avea Requiemul de Mozart ca preferință muzicală este ceva obișnuit și neobișnuit în același timp. Am vorbit despre acest requiem și cu arhiepiscopul catolic de la București și l-am întrebat cum este posibil ca o piesă amintind de moarte, cântată la slujba pentru morți, reușește totuși să aducă atâta lumină. Sunt de aceeași părere?

Da, și soliștii sunt atât de plini de muzică, dacă se poate spune astfel. Interacțiunea dintre ei înseamnă viață, da.

Arhiepiscopul mi-a spus și că requiemul nu este scris pentru cei morți, ci pentru cei vii care au rămas după ei, să le aducă consolare și speranță.

Frumos spus!

Și cred că acest requiem de Mozart, în special, aduce mai multă lumină decât Requiemul de Verdi, de pildă.

Sau cel de Faure... Însă Requiemul de Mozart rămâne preferatul meu.

Cristina Comandașu