Dacă ar fi să urmărim drumul serialismului în creaţia compozitorilor vienezi, ne-am opri desigur şi la Anton Webern. După Webern, nu se mai poate compune ca înainte de apariţia lui, spuneau contemporanii şi urmaşii, el a devenit o temelie, a transformat gândirea muzicală. Drumul său componistic se descrie sinuos, iar fiecare operă este o lume în sine, concentrată, intensă, grăitoare, reverberantă. Serialismul, a fost fără îndoială, curentul dominant în prima jumătate a veacului XX şi nu numai. Deşi o tehnică de compoziţie foarte precisă, clădită pe baze structuraliste, a îmbrăcat totuşi în creaţia celor trei compozitori ai şcolii vieneze aspecte diferite.

Dar în creaţia lui Webern, serialismul nu a apărut de la început.