După John Cage muzica contemporană nu este nici cea a trecutului, nici cea a viitorului, ci numai a prezentului, a clipei de faţă. Astfel a dorit a elibera arta sunetelor, de rigorile unor forme şi procedee , acceptând-o ca pe un organism sonor ce imită natura, aceasta fiind forma supremă de manifestare a actului componistic. Şi în multitudinea de căi şi orientări caracteristice propuse de creatorul american, una rămâne totuşi constantă şi de neclintit în gândirea sa artistică: dorinţa de a considera actul muzical, nu ca o exercitare a puterii asupra sunetului, a interpretului sau a publicului, ci ca o manieră prin care o situaţie este lăsată să evolueze singură, fără influenţe, prin propriile ei posibilităţi şi forme de manifestare. Aşadar, acesta este aleatorismul, acel criteriu de compoziţie ce a apărut cu precădere în anii '60 incluzând elemente mai mult sau mai puţin importante de indeterminare şi cauzalitate.