11 decenii de muzică nouă Înapoi la: Emisiuni

Ironie, parodie III

Publicat: Duminică, 13 Decembrie 2009 , ora 22.30
“Căutările unui limbaj muzical original, personal, au constituit întotdeauna meritul principal (sau dacă vreți, un neajuns) al vieții mele. Detest imitația, detest procedeele învechite,” spunea Serghei Prokofiev, unul dintre cele mai originale condeie ale primei jumătăți a veacului XX care a scris o muzică a contrastelor, recognoscibilă prin spațiul său cultural dar și prin personale atitudini, o muzică rusească, vie, percutantă, zbuciumată și tandră în același timp așa cum numai acolo se poate scrie. O muzică dură, mușcătoare și de o sensibilitate inconfundabilă, așa cum numai acolo se poate simți pe drumul unei existențe frământate și tulburătoare, agitate și intense așa cum numai acolo se poate trăi.
Ruxandra Arzoiu