Umorul ca gen, mijloc si expresie in condeiul creatorilor din toate veacurile, umorul de conjunctură, de talent, de supravieţuire şi de aparare, umorul intrinsec sau cel de suprafaţă, în conţinut şi formă, urmărit înadins de unii sau mânuit cu naturaleţe de alţii. In muzică, asemenea altor arte, umorul a devenit o cale de scăpare, platoşă şi stindard în acelaşi timp. Să-l descoperim şi astăzi, în diferite haine în opera compozitorilor care au avut harul şi inspiraţia de a-l folosi acolo unde trebuie şi mai ales cât trebuie: Anatol Vieru şi Luciano Berio. În opusurile lor au urmărit aceeaşi idee fără a-şi disputa intâietatea : Sita lui Eratostene şi respectiv Simfonia