Stilul lui Erik Satie, desigur eclectic, muzică scrisă pe genunchi, cafe concert, muzică de balet, drame simfonice, muzică ambientală. Din toate ni se relevă însă două constante trăsături: reflecţia permanentă asupra naturii intrinsece a artei muzicale şi ecourile ei în rîndul publicului şi pe de alta aparte limbajul construit pe reguli proprii. In 1895 compune la Messe des Pauvres ce poartă evident amprenta muzicii gregoriene dara care nu este o construcţie tipică, în sens liturgic. Este o operă singulară şi care sună foarte straniu, o caracteriza Marcel Schneider, o lucrare care se deosebeşte de paginile spirituale ale contemporanilor precum Debussy, sau Chausson dar în care descoperim chiar şi după un secol accente messianiste, avant la lettre. Există o tendinţă către verticalitate în această muzică, un statism ritmic, o economie de cuvinte şi un gust pentru simbolistica trinitară. Ingenuitate mai degrabă decât misticism, deşi evident de atmosferă medievală.