Povestile de succes ale muzicii Înapoi la: Emisiuni

Interviu cu tenorul Rolando Villazón (II)

Publicat: Duminică, 17 Octombrie 2010 , ora 10.30
Nu pierdeți a doua și ultima ediție a acestei emisiuni dedicate tenorului mexican Rolando Villazón și interviului pe care artistul ni l-a acordat cu ocazia lansării albumului său “Mexico”.

“Mexico”- un disc de suflet pentru muzicianul născut în 22 februarie 1972, un disc al cântecelor cu care a crescut, care i-au însoțit tinerețea, cântece foarte cunoscute – precum Besame mucho sau Cielito lindo propuse în vesiuni de orchestrație complet noi și de factură mai degrabă camerală, imprimate împreună cu membrii ansamblului Bolivar Soloists. În precedenta ediție am aflat istoria discului, dar și răspunsuri la întrebări legate de propria poveste a lui Villazón; poveste care, chiar după propria opinie, înseamnă un vis imposibil devenit realitate. Villazón și-a făcut studiile musicale la Conservatorul Național din Ciudad de Mexico, specializându-se la Pittsburg și San Francisco. În 1999, la 27 de ani, câștiga premiul al doilea, la Concursul Operalia, fondat și patronat de Placido Domingo, revenindu-I, de asemenea, premiul la secțiunea Zarzuela și premiul de popularitate. Acela a fost și momentul de start al unei strălucite cariere lirice, cu debut la Genova, în Manon. Villazón, nu doar o imensă voce, un temperament, un caracter, un personaj al reflecțiilor care merită atenția noastră; duminică, 17 octombrie, ora 10 și 30 de minute și în reluare, începând cu ora 22,00, doar la Radio România Muzical!
Ștefan Costache