În 2014 viaţa muzicală a lumii a căutat să marcheze prin diferite modalităţi un sfert de... mileniu de la stingerea din viaţă a marelui muzician francez. Programele multor concerte şi festivaluri au reflectat această personalitate componistică remarcabilă de numele căreia se leagă şi apariţia unuia dintre cele mai importante tratate de armonie - lucrare teoretică de bază pentru o întreagă epocă.

Despre cel care a continuat cu mare talent şi fantezie şcoala claveciniştilor francezi, despre autorul unor pagini instrumentale pline de culoare, grupate în suitele sale orchestrale s-a vorbit adesea iar undele radiofonice au ilustrat frecvent aceste dimensiuni creatoare.

Pentru contemporanii săi, Rameau a rămas însă şi un important creator de operă iar timpul i-a păstrat acest prestigiu reflectat şi în includerea sa în "cvartetul" statuilor care străjuiesc maiestuoase în holul mare de la Palais Garnier, impunătorul sediu de tradiţie al Operei pariziene, alături de Gluck, Handel şi Lully.

…a fost - în 1733 - prima operă scrisă de Rameau, chiar dacă avea o bogată experienţă componistică acumulată până la vârsta celor 50 de ani ai săi! Preluând subiectul din "Phedra" de Racine, Abatele Simon-Joseph Pellegrin a semnat libretul pentru această tragedie lirică despre care André Campra - unul dintre autorii foarte apreciaţi ai vremii - ar fi afirmat: "Este atât de multă muzică aici, cât pentru 10 opere!" Iar Voltaire - prezent la premieră - ar fi spus că "acest compozitor are ghinionul de a cunoaşte mai multă muzică decât Lully"...

Les Musiciens du Louvre

Desigur că aspectul vizual al montării unei asemenea lucrări concepute în 5 acte prefaţate de un prolog (ce durează în jur de 3 ore, fără a lua în considerare pauzele) oferă un plus de atractivitate întâlnirii cu această muzică a Barocului francez. Dintre cele câteva versiuni interpretative foarte interesante, înregistrate şi pe disc în ultimele decenii am ales-o pe cea semnată de Marc Minkowski la pupitrul ansamblului pe care îl conduce la Grenoble: Les Musiciens du Louvre. Discul apărut în 1995 accentuează dinamismul şi strălucirea momentelor orchestrale foarte alerte în viziunea acestui dirijor, energia pasajelor corale excelent redate de Ansamblul vocal "Sagittarius" şi decuparea pregnantă a portretelor solistice reliefată de un mănunchi de voci foarte cunoscute într-o largă paletă stilistică (aşa cum sunt, de exemplu, cele ale sopranei Veronique Gens sau ale mezzosopranei Bernarda Fink) alături de nume consacrate în universul interpretativ al muzicii "mai vechi".

Duminică 5 octombrie, de la 19,30 - o întâlnire cu unul dintre "momentele" importante ale istoriei operei franceze.