Iată ce declara Ştefan Niculescu într-un interviu din 1999: În actuala lume românească, arta e lăsată pe ultimul loc, iar muzica, la coada artei. Mai ales muzica nouă (simfonică, de cameră, operă…) se află la noi într-o criză de recepţie. Nu e vorba doar de creaţia românească (programată mai degrabă în străinătate decât în ţară), ci de întreaga cultură muzicală a secolului XX. Melomanii şi majoritatea profesioniştilor noştri n-au cum să se familiarizeze cu acest de acum vast domeniu. Căci muzica veacului ce se încheie e, la noi, practic inexistentă. Nu e de găsit în librării printre partituri, cărţi sau discuri, nu e de auzit în concerte decât rarisim şi accidental, nu e predată în învăţământul muzical, inclusiv universitar, decât cu salutare şi prea puţine excepţii. Intrăm astfel în secolul XXI cu o gaură neagră în cultura română: neasimilarea şi deci absenţa muzicii unui întreg veac, al XX-lea. Şi totuşi, în ciuda proporţiilor unei asemenea crize de recepţie sau public, nu există la noi şi o criză de creaţie. Dimpotrivă, personalităţi creatoare din toate generaţile continuă cu mare vigoare să compună, chiar şi fără vreo speranţă în normalizarea situaţiei.

Şi exemple optimiste sunt oferite de însuşi Ştefan Niculescu, prin propria creaţie şi prin stimularea elevilor săi de la clasa de compoziţie a Universităţii bucureştene de muzică. Dintre aceştia, Diana Rotaru a reuşit să se impună ca unul din numele cele mai cunoscute ale generaţiei sale.

Alături de Diana Rotaru, alţi tineri născuţi în jur de 1980 sunt auziţi cu voci distincte după anul 2000: Cristian Lolea, Ana Giurgiu, Diana Simon, Mihai Măniceanu, Şerban Marcu, Cristian-Bence Muk, Mihai Murariu sau Lucian Zbarcea. Lor li se adaugă Adrian Mociulschi, Bogdan Vodă şi Cătălin Creţu, a căror dată de naştere se plaseză la începutul anilor 70. Iată suficiente nume pentru a asigura continuitatea dintre generaţii şi vitalitatea filonului de compoziţie nouă românească. Însă afirmarea acestor tineri compozitori - într-o epocă preocupată de economic şi politic, de tranziţii şi intrarea în Europa – nu a fost mai lină, nici mai firească în comparaţie cu generaţiile trecute. Au primit totuşi un ajutor substanţial de la o instituţie germană, mai interesată decât cele româneşti în a stimula tânăra creaţie autohtonă.

Începând cu anul 2003, într-o colaborare cu Institutul Goethe şi cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Fundaţia muzicală Ernst von Siemens (cu sedii la München şi Zug) iniţiază un proiect de anvergură, destinat stimulării tinerei compoziţii româneşti şi a ideilor originale ce pot apărea în acest context. România devine un al treilea centru susţinut astfel: proiecte similare s-au derulat în Rusia şi Polonia.

Astfel s-a înfiinţat ansamblul Profil, cu principala misiune de a oferi tinerilor debutanţi în compoziţie posibilitatea de interpretare a pieselor lor în condiţii excepţionale, după lucrul experimental şi aprofundat cu membrii unei formaţii. Istoria muzicii noi este scrisă în bună parte din colaborarea compozitor-interpret şi sondarea limitelor unui instrument, a combinaţiilor şi efectelor timbrale posibil de obţinut. În acest sens, Profil poate îndeplini oricând rolul unui atelier de creaţie.

Aşa cum, în anii ‘50-‘60, o tânără generaţie de compozitori se forma în spiritul unei cvasi-clandestinităţi a deliciilor muzicii de avangardă europeană, interzise pe atunci, poate că un alt suflu de generaţie se va naşte şi datorită proiectului Profil. Cristian Lolea – discipol al lui Tiberiu Olah – poate deveni unul din liderii acestor tineri; combinaţia între talent, simţul dramaturgic al formei muzicale şi o indiscutabilă stăpânire a uneltelor componistice îl apropie de maestrul său.

Dacă pe tinerii compozitori de azi nu-i mai blochează vreo oprelişte ideologică, ci forţa economiei de piaţă care impune totalitar doar genurile muzicii de consum, iată că o altă faţetă a aceleiaşi economii de piaţă s-ar putea să-i stimuleze. Ei s-au adaptat de altminteri cel mai repede sistemului de proiecte culturale pe care trebuie să le conceapă şi managerial, nu doar muzical. Susţinerea financiară a tinerei compoziţii româneşti de către Fundaţia muzicală Siemens a fost limitată în timp; ideile şi structura stabilite de acest proiect pot fi perpetuate.