Jazz-ul contemporan a devenit atât de dens, înglobând atât de multe elemente și sub-genuri, încât e aproape imposibil de urmărit, cel puțin în privința denumirilor și a artiștilor foarte buni care apar. Practic, tot ce e mai bine cântat, improvizat și personalizat, tot ce îmbină cu bun gust groove-ul cu forma, cu sau fără gama de blues, tot ce se manifestă generos și sincer la un nivel elevat de expresie, poate fi catalogat drept jazz. Tot nouă ne ramâne să selectăm ce e mai interesant și mai relevant, pentru a păstra totuși o legătură cu rădăcina, cu esența care definește acest generos idiom muzical. Atunci apar maeștrii care transformă orice asociere de sunete într-o capodoperă, facând să pară că totul e firesc și destul de simplu. Când a apărut Ibrahim Maalouf cu curajoasa intenție de a articula sfertul de notă în sistemul temperat, internetul a vibrat, sălile s-au umplut și producțiile impresionante au început să apară regulat. Levantul primește improvizația jazz-ului modern, în timp ce virtuozul microtonalităților evoluează, oferindu-ne opere din ce în ce mai maiestuoase și mai complexe. Vestul și estul se reîntâlnesc pe "Levantine Symphony No.1", un imn puternic și delicat deopotrivă care adună culturi levantine într-o armonioasă interacțiune cu cultura globală, cu muzica occidentală în mod particular, la un nivel avansat de orchestrație. Această simfonie contemporană are conexiuni atât cu tradiția, cu valorile care îi conturează identitatea, cât și cu modernitatea ancorată în valori universale. Devenit un musician foarte popular, Ibrahim Maalouf rămâne o sursă abundentă de autenticitate și de frumusețe muzicală.